joi, 27 ianuarie 2011

Bate vîntu frunza-n dungă




Singură mă veselesc, singură mă întristez, singură mă îndrăgostesc şi singură mă dezdrăgostesc. Bărbaţii nu mă încurcă.




L-am văzut prima oară şi deja ştiam că e deştept, chiar dacă nu a deschis gura. A zîmbit cu colţul gurii şi deja ştiam că are simţul umorului delicat. A privit somnoros pe sub sprîncene şi deja ştiam că mă place şi că privirea lui încearcă să mă seducă.

Pictăm imaginea cuiva în creierii noştri, facem o hologramă cu proiecţie foarte exactă cum ar trebui să fie. De fapt, o vedem aşa cum dorim să o vedem. Alegem cel mai uşor şi accesibil obiect (a se citi: bărbat), îl dotăm în imaginaţia noastră cu cele mai frumoase, nobile, sexy calităţi, şi cînd este aproape perfect, ne îndrăgostim. De ce „aproape perfect”? Pentru că noi, femeile, iubim complicaţiile. Complicăm ecuaţia! În loc de un „x” nenorocit, noi zugrăvim cu creta un „y” de mai mare frumuseţea (mai că ar mai lipsi aici şi necunoscuta literă extraterestră „й”) şi îi atribuim puteri magice, practic egale cu cele ale semnului infinit „∞”.

Gata. Ne-am îndrăgostit, frumos, totul bine şi cum se cade, ca la toate fetele gospodine. Avem de la cine aştepta un sunet, un sms; un mesaj pe facebook se echivalează cu cîştigul unui milion la Loteria Moldovei. Avem după cine boci, de cine să ne fie dor sîmbetele, despre cine să rodem urechile prietenelor. Este omul! Gata! Ne putem relaxa! Iubim! Ura!

Da omului nici prin gînd nu-i trece cîte tragedii şi drame se întîmplă la spatele lui! El nici nu ştie cîte vorbe au născut ochii lui! De cîte ori vocea lui a făcut o fată să plesnească de fericire (na, că nu îmblă fata plesnităm, dar oricum...). Şi-şi caută de treabă. Îşi trăieşte viaţa. Cel puţin, încearcă.

Îl urîm cînd nu sună. Cînd nu scrie. Cînd nu vede. Cînd nu caută. „L-aş plesni, l-aş înjura, l-aş ignora. Îl ignor, îl înjur, îl plesnesc, doar că în mintea mea.” Dăm foc portretului Bărbatului Ideal. Ştergem memory stick-ul pe care stă holograma 3D. Tăiem în făşii lungi, bune de curele, dorul pentru acel EL.

Dar e de ajuns să scrie un sms şi vine iertarea divină! Raza Iertării şterge păcatele ignoranţei lui! Aleluia! Who cares că e un amărît de „ce faci?”?! Oppăniki! EL MI-A SCRIS. Asta contează pentru noi! Şi iarăşi recuperăm potretul din scrum, şi îl refacem la loc, căutăm soft hack-uit pentru a recupera documentele şterse în delirul realizării realităţii, IUBIM din nou! Şi din nou muzică, cum zice lumea!

Eu exagerez în creaţiile mele artistice. Dar totuşi, cam aşa este sensul bătăilor aritmice ale unei inimi dornice de dragoste. Cel mai sofisticat aparat ECG ar ameţi dacă ar fi nevoit să facă cardiograma unei femei îndrăgostite de imaginea unui bărbat, ticluit tot de ea.


16 comments:

Natalllia spunea...

E cam asa cum spui tu :))) Noi asteptam mereu sunete de la ei, mesaje .. In schimb, rareori ne dam seama ca poate el asteapta acelasi lucru (asta de inceputul relatiei vorbesc, pina al cunoaste cu adevarat). Adevarul este ca de obicei noi, femeile speram la mai multe si ne indragostim mai repede. Important este sa ne indragostim cu cap :D

Ghiocica spunea...

Ei :) Care cap, dacă merge vorba de dragoste?! Eu cînd mă îndrăgostesc pun capul la "Stand by mode" :D

Ştii... cred că întradevăr, poate aşteaptă şi ei de la noi acelaşi lucru... dar în momentele cînd ai atîtea gînduri în cap, ţi-e frică să nu sufoci cu atenţia ta omul. Şi te abţii de la prea multe exprimări de sentimente. Poate că asta face impresia de ignoranţă?... Nush... trebuie să mă mai gîndesc...

Ghiocica spunea...

Aştept să comenteze vreun bărbat :) Mi-ar fi utilă opinia părţii învinuite :)

Mara spunea...

DA MIE IMI PARE CA-I FRUMOS CAND ESTI INDRAGOSTITA... CHIAR DACA SI MAI SUFERI PEALOCURI. IAKA CAND DEJA UN PIC SE RUGINESTE SENTIMENTUL CARE CINDVA TE INVADA CU MII DE FLUTURI PRIN STOMAC DE-TI RAZMUIAU GENUNCHII, CAND EL SE PREFACE IN: RUTINA,PROBLEME,FACTURI,"TRAI CA LA TOATA LUMEA",
TV IN TOATE ODAILE, POSIBILIATE DE A MAI STA LA SFAT CA PE VREMURI DOAR IN TAXI,SAU STRICT LA
NECESITATE... ATUNCI NICI NU INDRAZNESTI MACAR SA TE INTREBI: DA OARE FAZA ASTA CU INDRAGOSTIREA E ADEVARATA SAU ...INDRAGOSTITI-VA SI IUBITI FETELEOR LA MAXIM CA SI CUM AR FI ULTIMA OARA, CU PATIMA SI DIN TOT SUFLETUL ...

Anonim spunea...

ei hai daca sa fiu eu primul barbat care scrie :) voi spune asha :D
1. barnatzii nu au notziunea de timp, uneori se mai iau cu una ku alta, in sens de lucru, interese, mai uita ca mai tre shi sa sune, mai uita ca shi mai tre de cumparat un buket de flori shi de venit prin ospetzie, mai uita ca tre sa vina diminetaza cu cafeaua in pat :D barbatzii sunt cam caskatzi :D
2. daca asteptzi sunetul lui shi tot nu suna, pune mobilul in cel mai ascuns buzunar, cel mai greu accesibil loc, shi pleaca sa speli blidele, cind vei fi cu minile pina la git in spuma shi cu farfuriia cea mai skumpa atunci va suna :D

Ghiocica spunea...

trei beri pentru numele Anonimului! :D

la primul punct cred ca nu as fi de acord. eu cred ca totul depinde de nivelul interesului fata de fata/femeia respectiva. daca il intereseaza, i-i intr-un loc de ea, ap el doar la ea se gindeste, doreste sa fie cu ea, s-o "anine" macar cu un sunet, un sms, o vorba, o atingere, etc. Da daca lui i-i totuna... ap chiar n-are nici o treaba cu notiunea de timp. omu isi traieste viata fara sa se complice cu cine stie ce impresii ale unei femei indragostite de el.



la punctul doi... :) exact asa se intimpla :))))) ai perfecta dreptate :) tucma devin skucinaia cind sint de acord :) nici n-am ce zice aici :)

Ghiocica spunea...

Mara, eu ador starea de "indragosteala" :) eu atunci infloresc, zbor, am dor de viata, de lucru, iubesc toti oamenii din jur :) mai aiurea cind merge procesul de "dezdragostire"... cind realizez ca nu am un feedback la sentimentele mele... atunci... atunci incerc sa iubesc lucrul si oamenii din jur :) si sa nu postez statuturi suicidale pe facebook :D :D :D

Anonim spunea...

dake kaskat, atunci e kaskat :D
nu conteaza cit e de interesant sau alt ceva , nu doar de ea depinde, mai depinde shi de el :D

Natalllia spunea...

De acord cu idea de sufocare a atentiei. Si eu la rindul meu la inceputul unei relatii ma stradui sa nu il sufoc, pentru ca sa nu-l sperii :)))

Anonim, cred ca esti primul barbat care a recunoscut vreodata ca voi, barbatii sunteti cascati :D De obicei eu am auzit doar acuzari la adresa femeilor despre "cascaciune" :D Imi plac argumentele tale :D

Anonim spunea...

de fapt problema este simpla, pe linga cascaciunea barbatzilor, ashi putea spune ca ea mai

mult face parte din procedura de aparare.
explic ce am in vedere.
pe parcursul anilor de evolutzie, la rasa umana sau dezvoltat diferite instincte, reflexe,

care au devenit conditzionate shi neconditzionate.
pai uite, eu cred ca cascaciunea asta , la barbatzi, sa dezovoltat ca element de apararae,

adika din vorba automobilishtilor : "tishe edeshi dalishe budeshi" , tipa nu gazui shi nu nu

te grabi, mai frineaza oleaca ... rezulta ca shi cu femeile , nu te grabi cu decizia, nu

anina adrenalina in zadar ... explicatzie, daca gazuesti, te opresti cu decizia la o femeie

, (la automobilisti se numeste primul stilp, de la care nu te mai potzi mishka) ...
adica casatorie > avarie ... cam toate au acelashi sens in suprapunerea istoriei shi

evenimentelor ...
adica :
te grabeshti :
- te casatoresti
- nimereshi in avarie
mergi lent
- savurezi viatza
- savurezi procesul de a merge pe drum shi de a admira peizaje....

pe parcursul anilor de evolutzie, nu cred ca asta nu a fost adevarat, pot explica de ce .
fetelor, voi nu atzi observat ca totzi noi suntem nite fiintze sociale, rezulta ca .. cum este dorintza voastra dupa casatorie sa mergetzi cu cumetrele la o coconada cu voi toate cucoanele la un devishnik, tot asha este shi dorintza barbatzilor de a merge la un malcishnik, sa serveasca o bere ... aici mai departe este explicatzia ca asta nu reduce din responsabilitatzi shi altele ... dar ideia este, ca procesul de a frina oleaca este genetikl inscris la noi, aka la barbatzi :)
respectiv, aratatzi ca daca merge barbatul cu voi pe parcursul relatziei (adika vietzii) nu va fi supus unor limite shi nu va fi asta o avarie.

adika, daca incepi sa stringi shi sa il sufoci cu emotziile, asta poate fi shi finalul, caz concret shi explicatzie la ce am spus :
http://www.youtube.com/watch?v=JtnEhPK6oV0
lor nimic nu le incurca sa fie cu compania, akolo erau shi fete acolo erau shi baetzi. dar .. respectiv ... a gazuit patzanul, shi frina nu a fost la loc ... shi iata rezultatul ...
ea a avut posibilitate sa faca asha ca el sa nu aiba emotziile pe acre lea aratat la sf de filmuletz :) ea a strikat totul :) respectiv :) barbatzii de asta shi frineaza :)

am explicat destul de ok de ce barbatzii mai shi frineaza ;) shi mai sunt shi cascatzi ;)
la nivel genetik ;) proces de aparare ;)

Anonim spunea...

Я смотрел в эти лица
И не мог им простить
Того, что у них нет тебя
И они могут жить.

dupa cel videoklip d emai suns aceste cuvinte au alt sens pentru mine :))))))

Ghiocica spunea...

Anonimcik, puiule, zi-mi unde-i limita dintre sufocarea unui bărbat cu atenţie şi dragoste, şi libertatea mult rîvnită? cît de lung trebuie să fie frîul? da trebuieşte frîu în genere?

Anonim spunea...

din copilarie am invatzat urmatoarele :)
daca gindurile unui om, kopil, sunt la ceva , nu il potzi impune sa faca ceia ce vreai tu,

sau ce crezi ca trebuie de facut.
explicatzie :)
daca copilul vede cum altzii bat mingea, joaka fotbal, merg la disko s.a. nu il potzi in

acel timp sa il impui sa se pregateasca pentru olimpiada, pina el singur nu ajunge la

conkluzia care este nevoie.
adika, daca azi e vineri shi totzi merg la film la Patria, care nafig curatzenie in casa, daca vezi ca el mai mult doreste sa faca ceva ce ii place, fie sa merga singur sau in grup cu motocikleta, sau plimbare, de ce shi tu sa nu mergi cu el, adica , de ce in societate sa nu fii shi tu acea prietena cu care el sa se distreze, toate acestea dispar in data dupa

casatorie, deoarece pina la kasatorie, fata, femeiea, nu are ginduri de probleme pamintesti,

adica sa fie mincare in casa shi restul, dupa casatorie, la ea brusc se trezeste instinkt

matern, adica, uita de companii, uita de distractzii, uita de tot ce este pe lume, uita de

tot ce ai facut pina la casatorie. asta shi este stilpul de avarie :D
respectiv, cazul ideal ar fi ca femeia, sotzia sa fie concomitent, sotzie, prietena, amanta,

sora, mama shi sa intruchipeze toate fiiintzele umane femenine din viatza de pina la kasatorie. deoarece dupa casatorie , doar femeia se skimba :d barbatul merge cum mergea, sau pe gaz, sau pe medlennyi tormoz :D

stiu ca e greu, dar nu in zadar se spune ca femeia e cea mai importanta in familie, de femeie depinde totul , femeia nu la ascultat pe barbat, o minkat mere glamurnie, shi pe ambii iau alungat din Rai :D
;) cu toate ca trebuia numa pe femeie, ca barbatzii shi pina acum nu se inping dupa fructe exotice ;)
sper ca ideile sunt clar expuse ;)

Anonim spunea...

ну а в чем проблема, вроде нормальный парень, зарабатывает нормально
проблема в том что он ЕБАНУТЫЙ!
ну ты ж его любишь :-*
я тебе просто даже не смогу объяснить, НАСКОЛЬКО он ебанутый.
ну, например...
я год назад как-то пожаловалась, что без машины тяжко. ну без особых надежд в принципе.
на мой день рожденья он УГНАЛ ФОРД ФОКУС У ЗНАКОМОГО и прикатил на нем ко мне в гости!!
я теперь боюсь о детях разговор заводить.
а то вдруг их он мне тоже спиздит.

unde e romantika ? :D

Ghiocica spunea...

"barbatul merge cum mergea, sau pe gaz, sau pe medlennyi tormoz" şi "mere glamurnie" m-o dat gata :)))))))))))))))))))

da, ideile sînt foarte clare, ca de obicei, totul rămîne pe umerii noştri. gruz. nu vreu să decid eu ce şi cum şi cînd să se întîmple. vreau să fie hotărît bărbatul, să facă primul pas, să fie... bărbat.

Chiar azi mă uitam pe bugaga.ru şi am prins o chestiuţă, care în principiu, m-o pus pe gînduri. Iaka asta:


— Одевайся. Мы уходим.
— Но я ведь тебя совсем не знаю!
— Я люблю бейсбол, казино, хорошую одежду, быстрые машины и тебя. Что еще ты хочешь знать?




şi asta:



А мне нужен грубый и жёсткий, никаких тряпок, никаких соплей, чтобы затыкал меня одним взглядом, чтобы мы дрались, ругались, а потом кидались друг на друга, не хочу чтобы в споре выигрывала я. Он должен быть победителем, даже если он не прав.


Sigur că e exagerat, poate, dar... chestia cu învingătorul cred că e valabilă oricum. El trebuie să fie mai deştept ca mine. Cu voinţa mai puternică. Cu logică, intelect, umor. Să ştie cum să mă pună la punct. Ador cînd mă pune cineva la punct, aşa cum se cuvine :) dar... de cele mai multe ori, trebuie să joc teatru şi să fac mutra de "pusă la punct". Să zîmbesc măgulitor.

kstati, cînd mă pune cineva la punct, eu mă enervez :) tare :) dar ador senzaţia asta! :)

Anonim spunea...

Mult nu voi scrie , priveste asta ;)

http://www.youtube.com/watch?v=BVJdKimNGD4
http://www.youtube.com/watch?v=SLQUVhEQbwY

:D

Trimiteți un comentariu