joi, 26 aprilie 2018

Frica de ignoranță.



Zilele astea m-a sunat prietena mea. M-a rugat s-o iau din drum, pentru ca se simte rău. 

Cînd am luat-o de la stație, abia de o cunoșteam. Era cu ochii vineți, plînsă, tremura toată. Nu de frig, avea frisoane în tot corpul, o zguduia. Nu putea descleșta degetele, care erau întinse și nu se îndoiau, mîinile erau reci, fața amorțită. Era sigură că moare. A avut mare noroc de o femeie care venea de la piața centrală cu răsada de patlajele. A ieșit cu prietena mea din rutieră, i-a cumpărat o apă, a avut grijă de ea pînă am ajuns eu. Prietena mea pierduse cunoștința iar șoferul rutierei era foarte deranjat, că el are grafic, și nu poate sta cu ușa deschisă pînă-și vine ea în fire. Să-i deie Dumnezeu sănătate la femeia ceea și roadă bună la patlajele, că nu a rămas indiferentă. 

Salvarea a venit rapid, în mai puțin de vreo zece minute. Dar prietena mea deja avea o pastilă de alprazolam sub limbă, și respectiv situația s-a ameliorat. Avea pulsul, electrocardiograma și tensiunea perfecte. Ca la cosmonauți. 

***
Ce vreau eu să zic cu această istorie… parcă aș vrea să zic multe, dar parcă aș tăcea. Dar nu pot să tac. Eu foarte tare voiam să filmez starea ei în acele clipe. Cum tremura fiecare mușchișor din ea, degetele erau încleștate și nu se dezdoiau, erau albe complet, ea plîngea, iar pe obrajii ei frumoși era scurs tot sufletul din ea murdar în două cu frici și panică… iar eu nu știam ce să fac, cum s-o ajut, și tot ce puteam să fac era s-o țin de mână. 

Voiam să filmez ca să arăt oamenilor cum arată o criză de anxietate. Voiam să arăt că nu e doar o frică de te miri ce, sau o isterie femeiască, ori un gînd că oare ce să îmbrac mîine la birou… este ceva care se întîmplă în creier și transmite întregului corp, la nivel de neuroni, biochimie, și tot ce este acolo complicat și în care nu mă pricep. 

***
Nu, asta nu-s comploturi ale corporațiilor farmaceutice, a psihiatrilor sau psihologilor. Astea sunt diagnosticuri cu care oamenii trăiesc. Cărora trebuie să le facă față. Stări din care nu pot ieși singuri, fără un ajutor profesionist. Da, cu pastile, în combinație cu terapii. Da, cu voința persoanei, altfel nu e posibil. Asta nu-s răceală să treacă într-o săptămînă. Asta nu-i alergie ca să știi să o eviți cumva… 

Asta-i zi de zi frica de a ieși din casă. Frica de a vedea oameni. Frica de eșec. Frica de moarte. Frica de boală. Frica de frică. Frica de viață. 

Parcă s-ar părea că, ei, mare treabă… dar sincer, eu cred că este tare depejosnic să crezi că-i o nimic toată. Că va trece. Că ie-te-n mâini.

Mai jos e link la un video care l-am găsit pe net, începe exact la minutul care cred că este reprezentativ. 



Și nu, asta nu e numai despre femei isterice. Asta se poate întâmpla oricui. Indiferent de vîrstă, sex, religie, IQ, cont bancar, și ce mai are omul acolo tare special care-l face să se creadă atotputernic. 



A, da! Eu știu ce vreau să zic cu acest articol. Dar sunt o doamnă educată. 

0 comments:

Trimiteți un comentariu