Click video. Citiţi doar cu coloana sonoră.
Atunci cînd ai o durere în suflet, îţi este greu să scrii despre ea, să vorbeşti. Aştepţi pînă trece amărăciunea din gît, pînă trece piatra de pe inimă, pînă se înmoaie umerii aplecaţi de durere în neputinţă. Uneori durerea este atît de mare, încît simţi că vrei să plîngi, te frig ochii de parcă ai fi într-un bar plin de fum, şi te ustură pe toată suprafaţa lor, însă nu poţi scoate o lacrimă.
Simţi cum ţi se strînge inima, de parcă un uriaş ar fi băgat mîna plină de bătături, roasă, prin muşchii pieptului tău, printre oase, şi a apucat-o în pumn. Şi o strînge şi o scurge de vlagă. Şi nu te doare fizic, nu ai nevoie de un cardiolog, dar simţi durerea în sufletul tău. Atunci simţi că ai un suflet, că vrei să-l ai. Şi vrei să ai o salvare pentru sufletul tău.
În durerea asta vrei să apuci ceva, să strici, să arunci de un perete. Să loveşti, să fii violent. Pe urmă laşi mîinile în jos în neputinţă. Pentru că înţelegi că nu poţi schimba nimic... tu nu poţi întoarce timpul înapoi, tu nu poţi nici măcar suna rudelor acelor care au decedat într-un act terorist, stupid, fără rost... să le suni să le spui „îmi pare rău pentru fiica/feciorul/soţul/mama/tatăl Dumneavoastră...” rudele celor care au murit astăzi sînt atît de singuri. Atît de distruşi. Ei au pierdut oamenii apropiaţi.
În fiecare zi mor oameni. De gripă aviară, de pneumonie, tetanos, tuberculoză, malarie, /&%%&%-ie. De ce mor oamenii din cauza violenţei? De ce rămîn copii orfani?.. De ce rămîn mame orfane?..
De ce unii îşi dau viaţa pentru a salva pe cineva, iar alţii îşi dau viaţa pentru a lua vieţi?...
Doare...
0 comments:
Trimiteți un comentariu