O mai iubeşte. Îl mai iubeşte.

Dimineaţă. Mă frig ochii de tare ce mi-i somn. Mă uit în oglindă şi înţeleg că nu pot face nimic să îmbunătăţesc look-ul. Nu ajută nici cubuleţele de gheaţă, nici crema magică pentru cearcăne. Mi-e somn. Mă tîrîi pînă la bucătărie şi îmi prepar licoarea de care-s dependentă. Mirosul ei începe să-mi dea viaţă. Încep să deschid ochii. Simt cum se strecoară, dulce-amară, pe gît, pînă ajunge în suflet. Nu căutaţi în cărţile de anatomie – autorii nu ştiau unde-i sufletul. Eu ştiu.

Lupt cu nepotul meu care nu vrea la şcoală. L-am convins să meargă azi şi mîine stă acasă. Oricum mîine e sîmbătă, dar el de pe somn nu şi-a dat seama :P Afară e un frig de-ţi crapă măselele. Bag mai adînc în urechi căştile şi ascult radioul. Taxatoarea din autobuz e foarte rece. Probabil, şi în sufletul ei e încă temperatura sub zero grade. Da poate că încă nu s-a trezit nici ea. Sau poate s-a trezit prea demult. Eu îi zîmbesc, dar fără un răspuns.

Am ajuns la 9 fără un sfert, şi am senzaţia că am întîrziat. Încă o cafea şi un „mini staff meeting”. Mă uit la ceas, şi îmi dau seama că ai mei s-au trezit. Pot să le sun. Sunt online în Skype. Ambii stau în faţa camerei web şi zîmbesc. Ei ştiu de ce le-am sunat.

Azi e ziua mamei mele. E ziua cînd ea împlineşte 60 de ani. Şi e departe de mine. Nu o pot mîngîia, nu o pot săruta. Vreau să-i zic cît de mult mi-e dor, dar nu vreau să par sentimentală. Şi aşa le este greu că-s departe. O felicit şi-i doresc sănătate. Tăticu o sărută şi zice „asta de la tine! Eu ştiu că vrei s-o pupi!”. Da… vreau… ea se întoarce şi îl sărută dulce. În semn de mulţumesc. Eu nu prea vorbesc, vorbesc ei. Am impresia, că ei vorbesc mult ca să nu plîngă, să nu zică că le este dor. Tăticu începe să îngîne un cîntec. De dragoste, în limba rusă. Mămica începe să-l susţină cu o voce tremurîndă. El cîntă şi o priveşte. Cu ochii mari, albaştri, iubitori.

Au cîntat şi „Lumea-ntreagă-mi este dragă”. Pe urmă tăticu a început să-i cînte o piesă pe care o cîntau ei de obicei la mese mari. Pe versurile lui Dabija, melodia compusă de tăticu.

„Cărunt e părul tău iubito, cărunt de-acum

Şi tinereţea ne-am trăit-o şi eu şi tu

Avem un dor, avem o casă şi doi copii

Eu lîngă dînşii mai frumoasă te văd să ştii”

Este iubită femeia asta. Şi de soţ, şi de copii, şi de nepot. Are părul cărunt, mîinile cu bătături, ochii cu riduri, dar e iubită. Este femeia cu suflet de înger, cu răbdare de fier, cu înţelepciune de veacuri. Este mama mea.La mulţi ani, Mămica!

La mine s-a încălzit. În suflet mi-e cald. La voi nu vine primăvara?