Vin, pleacă, mai rămîn. Oamenii au drumuri, fiecare cu ale lui. Aş vrea să cred că dacă fac parte din destinul unui om, el se va întoarce. Dar… totul este atît de încurcat… de ce s-ar întoarce cineva de care nu mai am nevoie? De ce aş reveni eu la cineva care nu are nevoie de mine? De ce ne-am limita la ceea ce ne-am obişnuit, la zona de confort, şi nu ne dăm voie să visăm la ceva nou?
Un om tare drag, dar care o văd prea rar, mi-a zis odată „Ce frumos că oamenii încearcă să facă cupluri! E minunat! Dar e frumos şi atunci cînd se pot despărţi, dacă nu a mers relaţia…” Mai învăţ cum „să dau voie să plece” oamenilor din viaţa mea. Sau, cel puţin, să nu-i opresc cînd vor să plece.
Recent s-a întors cineva din trecut în viaţa mea. Cu un rol mediocru de trecător tranzit pe lîngă mine, a ajuns acum să fie unul din cele mai importante persoane. A ajuns să fie cineva, pentru care vreau să fiu mai bună decît sunt. Cineva, pentru care vreau să mă schimb. Cineva, care mă face să rîd cînd merg cu căştile în urechi şi citesc sms-urile.
Eu nu am mai avut senzaţia asta de prea mult timp. Am uitat cum e să vrei să faci pe cineva fericit. E diferit de a face dragoste şi sex. E cea ce s-ar numi „să trăieşti dragoste sau sex”. Şi aici nu vorbesc despre dragoste de cuplu, ci despre dragoste de oameni. Pur şi simplu, să iubeşti oameni. Să-i vrei fericiţi, pentru că asta te face fericit pe tine.
Nu prea mai scriu pe aici. Mi se încurcă gîndurile toamna. Şi de fapt, nu prea am nimic deştept de zis.
0 comments:
Trimiteți un comentariu