Noroc la tăţ!
Am scris un text lung, frumos, de suflet. Despre cum murim de multe ori pînă ajungem la moarte. Adică, eu despre mine scriam, cum mor de frică, de laşitate, de gingăşie, de dragoste, de lene, la urma-urmei! În fine, eu m-am gîndit că este prea sincer şi prea informativ. Aşă că am mai băut un gîtişor de cafea, am muşcat din caisă şi am făcut delete la tăt textu sheala inspirat şi plin de emoţii exemplificate.
Şi brusc eu mi-am amintit că la IaMania eu tare am vrut să fac o oală de lut. Acolo era un meşter, care învăţa oamenii cum să olărească, şi eu aşa de tare am vrut… dar rîndul era enorm, şi eu mărişoară pe lîngă picii care stăteau cuminciori în rînd… Chestia asta cu olăritul eu demult o am în cap, şi acum s-a acutizat. Deci, vreau să învăţ. Să merg la cursuri, înţeleg că nu mult timp că n-am să mă fac meşter popular, dar vreau să măţăi lutul în palme, să-l încălzesc, să-l învîrtesc, să-l ameţesc, şi să iasă ceva frumos din mîinile mele.
În afară de asta, mi-am amintit cum astă iarnă se încerca de a face o BroboadăMania, care tot era tare populară, dar eu nu am aderat, pentru că nu aveam broboadă şi nu-mi place să port nimic pe cap, nici iarna, dar tare mai erau frumoase! Cred că am să-mi cumpăr o broboadă colorată, mare, şi am s-o port la iarnă.
Şi vreau să iubesc din nou florile de cameră. Nu aşa, de dragul lor, dar aşa cum le iubeam cîndva.
Vreau acasă să-mi fie „acasă”.
Şi mai vreau să pot să nu mă tem. Eu învăţ să nu mă tem, dar oricum mă tem.Păcat că nu există cursuri speciale. Pînă una-alta, am să mă duc să mă arunc de undeva de sus. ori am să mă duc la morgă să văd cum îi pe-acolo.
Pentru decenţă - un cîntecel drăguţ.
0 comments:
Trimiteți un comentariu