miercuri, 24 iulie 2013

În lumea mea



În lumea mea unicornii mănîncă omizi şi se cacă fluturi albăstrei.

În lumea mea cafeaua se macină singură şi cafeaua se fierbe, pînă mă trezesc eu e deja gata.

În lumea mea Zaric spală rufele şi dă cu aspiratorul cît eu sunt la lucru.

În lumea mea casa e plină de odrasle cu ochi frumoşi care aleargă şi fac năzbîtii.

În lumea mea Zîna Bună vine în fiecare seară, fumează o ţigară cît priveşte visul unui om ca pe un film, şi a doua zi îndeplineşte visul fiecărui om.

În lumea mea eu nu te mai visez.

În lumea mea se poate de dus la lucru cu balonul cu aer cald. Ori cu trăsura.

În lumea mea Moldova are acces la mare, flotă pe Nistru, şi un sistem electronic de monitorizare a sănătăţii fiecărui cetăţean.

În lumea mea mă iubeşti.

În lumea mea îi un bardac enorm, plin de cafea, ploi de vară, curcubeu, iarbă verde, castraveţi şi îngheţată cu dulceaţă de căpşunele. 

Ce ai în lumea ta? Ce-ai vrea să ai în lumea ta?




0 comments:

Trimiteți un comentariu