Mămica mea are o
manie față de jucării, și-i place să ne creadă încă copii. De fiecare dată cînd
vine, sau îmi trimite pachete, neapărat pune ceva drăgălaș, special pentru
mine. Am la lucru deja vreo 5 jucării pe masa de birou și feciorul colegei are
cu ce se distra, iar eu, am unde să-mi odihnesc ochii și să mă gîndesc la
mămica.
Una din cele mai
preferate era un iepuraș. Nici nu l-am luat la lucru. Era un iepuraș tare frumușel,
Doudou. și azi i-am zis pa. L-am dat unei fetițe, de 4 anișori. Care nu știe
să-mi spună mulțumesc în limba mea, care trăncănește ca o coțofană, și rîde
atît de frumos și molipsitor, că am venit acasă cu dureri în obraji. Mi s-a
făcut milă de mine, că eu niciodată nu am ținut cu atîta gingășie iepurașul în
mîini, și nu l-am pupat cu atîta drag...
Turcoaica asta
mică m-a făcut de cîteva ori în seara asta să mă gîndesc cît de minunată poate
fi o familie, și cît de bogată este o casă în care rîd copiii.
Și pe urmă m-am
gîndit că ador să privesc femeile frumoase. Care devin și mai frumoase cînd
leagănă un copil și-i cîntă încetișor, indiferent de limba în care cîntă.
Și azi am băut
cafea. Turcească. Făcută de un turc. Și am savurat fiecare picătură.
Ieri am șters o lacrimă de pe obraz cînd am văzut cum dansează mirele. Cel mai bun prieten al meu.
Și mai am atîtea
să vă povestesc cîte le-am savurat, dar sînt atît de personale...
Să începeți
săptămîna cu dreptul și să savurați prima cafea de mîine!
0 comments:
Trimiteți un comentariu