despre neam şi dimineţi

O dimineaţă mai rece ca alta deja. Dimineţile proaspete devin şi mai frumoase după o zi ploioasă de toamnă, cînd ieşi afară şi soarele te orbeşte.

Încă o dimineaţă cînd m-am trezit nu acasă. Încă o dimineaţă cu hlizituri şi pupicei. Am cel mai dulce nepoţel din lume.

Drum aglomerat. Ambuteiaje. Semafoare. Oameni atît de diferiţi, atît de grăbiţi, uneori atît de tîmpiţi. Schimbăm posturile de radio în căutarea ritmului pentru o zi frumoasă. Jingle-uri. Untz-untz-uri. „Melodia plaiului natal”. Şi din boxe o voce frumoasă de femeie ne hipnotizează. Nu am mai putut schimba postul de radio. Era un cîntec vechi, chiar şi înregistrarea se cunoştea că parcă miroase-a naftalină. Dar vocea…. Vocea şi cuvintele… era o romanţă de demult, despre viaţă frumoasă şi nişte salcii. Nu ştiu cine cînta, nu ştiu cum se numeşte, dar după ce s-a terminat, fără să ne înţelegem, am stins radioul. Ambuteiaj, claxoane, şoferi grăbiţi. Microbuse extra pline.

-    Vica, în ce moment noi am devenit koncenîe?

-    ???

-    Noi, moldovenii, în ce moment am cedat? Cînd am devenit noi koncenîe? Unde sunt valorile noastre frumoase, noi doar eram altfel! Noi nu eram aşa cum suntem acum!

-    Eu nu ştiu…

-    Noi am avut cultură, cîntece, versuri, pictură, arhitectură… cînd ne-am transformat în nişte kanciuji cu vagonkă din plastic, manele, pantofi cu botu întors şi băhă obligatorie?!

-    ….

Eu nu ştiu dacă se mai poate face ceva. Eu cunosc oameni care mai au valori sănătoase. Nu „principii şi valori”. Dar care iubesc istoria, tradiţiile, cultura, neamul. Poate mai există o speranţă de a salva acest neam? De a supravieţui?...

Azi vreau să cred.

Şi mai ascultaţi-o şi pe Ioana Radu. Să vi se rupă inima de frumuseţe.

Între timp, eu am s-o ascult pe Mărioara, pînă îmi sclipesc ochii de lacrimi. Să aveţi o zi bună. Cu adevărat bună!