Despre oraş, marshrutshi, şi conceptul de "acasă"

-    Oooo! Bună ziua! Iar Dumneavoastră! Iar pe Bulgară, 32?
-    Bună dimineaţa. Da, vă rog.
-    Da ce-i acolo?
-    O organizaţie.
-    Aaaa… au bani cred că… eu des îi duc pe cei de la voi.
-    Normal, ca la orice altă organizaţie.
-    Da vreun loc de şofer este pe-acolo?
-    Nu prea cred. Din cîte cunosc, toate posturile sunt ocupate. Dar puteţi urmări anunţurile de pe site, sunt sigură că puteţi aplica dacă apare un loc vacant.
-    Ei, nu… acolo aşa cu una cu două nu cred că se poate angaja… acolo treb de găsit, cine-i la voi şef de garaj, ori cum se cheamă?
-    Administratorul? O_O
-    Da. eu-s gata să dau un salairu-două la omu care mă aranjază! Înţelegeţi ce vreau să zic?!
-    O_O nu sunt sigură că e posibil… nu aici…
-    Ei! Peste tot e aşa! Numai treb de găsit o cale la omu ista! Care-i şef pe toţi şoferii la voi!
-    …

Cortina cade. Vica iese din taxi.

În centru pe strada Bulgară miroase a toamnă. E cald, şi frunzele care au căzut, au un miros foarte specific, uscat, „de toamnă”… Aşa miroseau şi frunzele de nuc din poartă, pe care mă punea mămica să le mătur şi să le dau foc, iar eu coceam nuci şi cartofi.

Săptămîna trecută am avut cîteva zile pur şi simplu fantastice, cînd nu mergeau microbuzele. Era mai toamnă, mai liniştit, mai prietenos oraşul meu. Am eu un cunoscut, care permanent îmi spune că eu-s de la nord, şi nu „de la capitală”. Ap eu numai lui îi dau voie să mă tachineze, în rest la toţi le zmulg ochii, dacă îndrăznesc să-mi spună că acesta nu-i oraşul meu!

Poate din cauza că eu mă simt „acasă” în acest oraş, pe mine mă afectează tot ce se întîmplă aici? De exemplu mi-i urît Ghiţă de pe billboarduri. Mi-s urîte chiştoacele şi cojile de răsărită din staţii. Mi-s urîte anunţurile încleiate peste tot. Crucile de pe marginea drumului care te fac să te simţi că trăieşti în cimitir. Urîte trotuarele care au pante speciale pentru scaunele cu rotile făcute „de-a mîntuala”. Eu pe jos, sau cu bicicleta, greu trec peste ele… îmi dau seama cum trec sărmanii oameni în scaune cu rotile… Mi-s urîţi oamenii înăcriţi şi care se jeluie că toţi îs răi. „Dodon, etot Kirtoka, etot Ghimpu, etot Filat”…

Toţi sunt de vină, dar nimeni nu se gîndeşte că pidarastia (blogul meu, mă materesk cum vreu!) asta anti-civică vine din acţiunile şi sufletul fiecăruia din noi.

Nu se va schimba nimic pînă cînd nu vom înceta să aruncăm pachetul de ţigări de pe geamul la BMW.

Nu se va schimba nimic pînă cînd nu vom înceta să credem că totul se rezolvă cu un „otkat” sau cu mită.

Nu se va schimba nimic pînă cînd nu vom înceta să aruncăm sacul cu gunoi sub uşa vecinului.

Nu se va schimba nimic pînă cînd nu vom înceta să ne eschivăm de la achitarea taxelor.

Nu se va schimba nimic pînă cînd nu vom înceta să „3,14zdim” pixurile şi hîrtia de WC de la lucru.

Nu se va schimba nimic pînă cînd nu vom înceta să 3,14zdim în general.

Am văzut azi pe BigPicture un reportaj foto despre transportul public din Germania. Eu zic că şi la noi se poate. Vom avea şi noi transport la fel, în ziua cînd vom vrea să achităm 3, 5, 10 lei, conştienţi că aceşti bani merg în bugetul RTP, şi vor fi investiţi în procurarea unităţilor noi de transport, îmbunătăţirea infrastructurii, serviciilor, etc.

Eu ştiu că va veni o zi cînd noi toţi vom vrea să mergem jumătate de staţie pe jos şi asta nu ne va scurta din viaţă! Şi că vom fi bucuroşi să contribuim la bunăstarea oraşului. Şi vom simţi într-o zi că pragul de la uşa apartamentului nu e limita „casei”, ci tot oraşul este o casă, în care ar fi bine să nu ne kkm, da să avem grijă să fie curat, aranjat, să investim periodic în el.

Ştiu că-i utopic. Dar eu ştiu minim 10 oameni care cred la fel. Care simt Chişinăul ca o fiinţă vie, care respiră şi trăieşte, care-i…. casă. Poate nu pînă la Anul Nou. Poate nici pînă la celălalt An Nou. Dar se vor schimba generaţiile. Se va schimba mentalitatea noastră infectată de poxuism şi egocentrism.

-    Am văzut poza ceea, unde protestaţi voi la primărie! Tare mai sunteţi periculoşi! Precis că s-au speriat de voi toţi! :D
-    Ei… tăticu…
-    Glumesc. Eraţi puţini, dar… atît de tineri şi furmoşi! Şi voi credeţi! Tu eşti bravo, fata tatei! Eu te iubesc! Dacă au să mai fie din astea, să te duci!
-    Şi eu te iubesc, tăticu :)