joi, 8 noiembrie 2012

momentul acela...



Despre „momentul acela” eu pot să vorbesc la nesfîrşit.

Iaka, nu ştiu dacă aţi avut „momentul” acela, cînd mergi cu căştile în urechi, te uiţi la norii albi de pe cer, şi-ţi pare că lumea-i a ta.

Momentul acela cînd staţi la masă într-un local cu o gaşcă mare de prieteni, rîdeţi, şi simţi mîna lui care s-a atins întîmplător de mîna ta… şi tu nu răsufli, ca nu cumva să-şi ia mîna… şi el îşi impleteşte degetele între degetele tale şi doar voi doi ştiţi că voi doi aveţi un secret şi restu toţi cred că voi doi aveţi nişte mutre dubios de idioate…

Momentul acela cînd tu vezi prima dată-n viaţă zeci de felinare chinezeşti care zboară în cer şi vrei să săruţi urgent pe cineva.

Momentul acela cînd eşti în underground-ul tău, locşorul tău tenebru, încerci să laşi creierii să se odihnească de tot stresul săptămînii, şi brusc, împietreşti în faţa unui perete şi nu înţelegi ce nu-i în regulă cu el. Toţi dansează şi la tine s-a oprit sunetul, timpul, toate dimensiuile au dispărut. Şi citeşti „С новым годом!” la sfîrşit de octombrie şi înţelegi că totul este altfel decît cum credeai. Şi acest „С новым годом!” azi nu este în regulă. Dar curînd va fi exact potrivit.

Momentul acela cînd înţelegi că prietena ta este alături de tine exact în locul potrivit şi la momentul potrivit nu pentru că i-ai zis tu să vină, ci pentru că a adus-o inima/destinul/Bojika şi tu brusc înţelegi că ai prietenă.

Momentul acela cînd realizezi, că poţi să nu comunici cu sora ta cu săptămînile, nici măcar un schimb de mesaje, şi să ştii că este bine, dar e suficient să plece din oraş pe două zile şi tu deja îţi faci griji, te gîndeşti ce mănîncă, unde doarme, da oare nu i-i frig, da nu o obijduieşte nimeni, şi în genere, mori de dor.

Momentul acela cînd mergi pe stradă, vezi frunzele de arţar galben-roşietice, care-ţi amintesc că-i toamnă, şi e anotimpul tău preferat, şi tu înţelegi că de vreo 2-3 ani nu prea ai observat anotimpurile, şi unicul anotimp care ţi-a rămas drag este o toamnă trecută, fără responsabilităţi, şi plină de minciuni, bîrfe, dar fericită…

Momentul acela cînd tu simţi că-i 3,14zdeţul, închizi ochii şi te rogi în gînd „Nu! Nu! Te rog nu zi nimic!” şi auzi „Ap să ştii! El s-a culcat cu altele! La tine-n pat!” şi tu răsufli adînc, porneşti inima din nou, şi te gîndeşti „Cum naiba să reuşesc, ca să zîmbesc pînă la sfîrşitul serii?!”

Momentul acela cînd cineva îţi spune „Uite ce frumos au explodat mugurii copacilor în verde!” după care îţi spune că pleacă şi tu înţelegi că omul care ţi-a adus primăvara nu va mai veni în viaţa ta niciodată, sub nici o formă.

Momentul acela cînd tu tare-tare-tare vrei să iubeşti şi tu chiar iubeşti, şi eşti gata să donezi un rinichi pentru omul acesta, dar tu înţelegi că îl iubeşti altfel, nu aşa cum ar trebui ca să fie suficient pentru o relaţie cu viitor.

Momentul acela cînd semaforul clipeşte des şi numai galben, din jur dispare totul, şi tu vezi doar o pereche de ochi dragi şi nu auzi cînd te roagă să mai stai, şi tu simţi cum buzele tale se întind fără să vrei către buzele lui. Şi nu mai există nimic, numai acea atingere gingaşă de buze, care nu are început, nu are sfîrşit, şi tu ştii, că momentul acesta va rămîne nu doar în inima ta. Şi ştii că momentul acela este unul decisiv pentru ambii, chiar dacă tu te-ai întors şi-ai plecat.

Momentul acela cînd stai în semiîntuneric, cu lumînare pe masă, şi nimic nu a fost planificat să fie atît de romantic, totul vine de la sine, vinul roşu, admiraţia din privire, şi cineva îţi spune versuri. Pentru prima oară-n viaţă cineva te priveşte în ochi şi-ţi spune versuri.

Momentul acela cînd înţelegi că „momentul acela” nu se va mai repeta niciodată-n viaţă. Şi ţi-i parshiv pe suflet, de parcă ai mîncat porumbrele verzi.

Cînd aţi scris ultima oară o scrisoare? Una „vie”, scrisă cu mînuţa? Eu am scris recent o fiţuică. Era stranie senzaţia, dar foarte plăcută. Parcă am trimis cuiva o părticică din mine. Parcă am trimis un zîmbet viu.




2 comments:

Ira spunea...

Ma inspir cu tot felul de ganduri bune, si ma apuc sa scriu, hartia nu conteaza, asta din cauza lui TU

Anonim spunea...

Măi, mîţă mîţîţîcă, chiar mă bucur c-am dat de culcuşu' tău ... :-)

Moş Toma O'Malîi,
blană ambulantă

Trimiteți un comentariu