vineri, 4 noiembrie 2011

text îndrăgostit



În una din serile trecute eram la un local, unde deja e timpul să-mi fac viză de reşedinţă. Nu că n-aş avea unde trăi, dar viitorul e foarte instabil. Aşteptam o prietenă la bar, şi priveam plictisită la apa ce se scurgea pe pahar. Mă gîndeam la lucruri esenţiale şi extrem de importante – că aş vrea nişte atenţie în plus, că aştept un sms, că aştept două cuvinte, că ziua de lucru a fost lungă şi istovitoare, că e frig afară şi eu tot în pantofi, că blugii cumpăraţi cîteva zile în urmă s-au lărgit deja şi ar fi fost bine să iau o pereche cu o măsură mai mică...

Alături mînca cumincior un străin. Străin ca străinii. Ca toţi cei care vin pe meleagurile mioritice într-o misiune. Printre plictiseala mea şi cina domnului, s-au strecurat nu ştiu cum, nişte cuvinte de politeţe, s-a înfiripat o discuţie şi peste un sfert de oră ne cunoşteam deja ca doi prieteni buni. E de vreo jumătate de an în Moldova şi vine dintr-o ţară europeană. Una pedantă şi organizată (ţara, în sens că).

Normal că nu se putea trece în această discuţie fără banalităţi şi clişeuri. Aşa că l-am întrebat ce crede despre Moldova, Chişinău, oameni... Mi-a zis că-i place la nebunie. Că e frumoasă ţara, că-s buni oamenii, că e frumos oraşul. Ne-ne-ne-neeeee! Stai, frăţică! Aici eu am o temă de discuţie. Asta EU iubesc ţara asta. Asta EU iubesc oraşul în care stai şi cinezi acum. Nu-mi spune braşoave politicoase – eu le apreciez desigur, dar CHIAR vreau să ştiu opinia ta. Îmi place să provoc discuţiile, chiar dacă uneori par needucată.

Vorbă după vorbă, replică după întrebare, şi am rămas surprinsă. Să aflu că omului îi place Chişinăul pentru că e CURAT. „Ştii, dimineaţa eu merg la servici cu troleibusul. E una din cele mai interesante aventuri pentru mine! Majoritatea concetăţenilor mei nici măcar nu ştiu ce este un troleibus! Şi dimineaţa, pe răcoare, eu admir oraşul ăsta curat. Nu ştiu, poate peste zi el arată altfel, dar dimineaţa e mai curat şi mai frumos ca unele oraşe germane! Şi... nu-nu! Stai să-ţi zic! Într-o noapte mergeam pe Ştefan cel Mare, pe lîngă magazinul Nr. 1. Îl cunoşti, nu? Din magazin a ieşit o gloată de tineri. Probabil erau după vreo discotecă, sau mergeau la vreun chef – erau veseli, şi vizibil ameţiţi. Şi-au cumpărat bere de la magazin, şi cînd au ieşit, a căzut o sticlă. S-a spart. În Germania, aveau să meargă mai departe fără să se uite în urmă! Dar pe mine m-a şocat să văd cum s-au oprit toţi, unul din ei a strîs toate cioburile de pe jos şi le-a aruncat la urnă. Şi-au continuat cheful vesel, glumind şi rîzînd pe stradă. Iar eu admiram tinerii ăştia veseli, care au bunul simţ chiar şi cînd sînt beţi. Vrei să-ţi povestesc despre ospitalitatea celor de la nord? Cînd merg în vizite de lucru, eu...”

Îl ascultam fascinată. Hipnotizată de sinceritatea din voce. De admiraţia omului faţă de ţara şi oraşul pe care îl iubesc. Vroiam să-l strîng în braţe şi să-i mulţumesc pentru că iubeşte ce iubesc şi eu. M-am limitat doar la mulţumiri politicoase. Şi în gînd, pînă a venit prietena care o aşteptam, mă gîndeam la un sunet preferat de recent. Noaptea, cînd e trecut de miezul nopţii, stînd la balcon, dîrdîind de frig în braţele cuiva, eu ascult un sunet. Nu mai merg maşini la ora asta. Doar una. Cea care mătură drumurile. Sunetul ei nu-l mai confund cu nimic.

Nu ştiu cine sînt tinerii care au chefuit în una din seri pe străzile Chişinăului. Poate erau prieteni de-ai mei. Poate erau oaspeţi ai capitalei. Poate erau nişte studenţi chiulangii. Dar dacă i-aş cunoaşte într-o zi, le-aş face adînci plecăciuni şi le-aş spune mulţumesc din suflet. Iaka aşa, pur şi simplu.



2 comments:

Anonim spunea...

esti minunata ... pentru ca stii sa vezi frumosul acolo unde multi uita ca el mai exista. Ce noroc ca esti! Ferice de noi... cuprind cu sufletelul!

Dya spunea...

Maaau.
Ce cald îmi e și ce bine de la acest textuț.

Trimiteți un comentariu