Şampanie, salate tradiţionale, pîrjoale, mandarine şi ciocolate. Ochi sclipitori şi fericiţi. Şi plini de speranţe. Cineva a sărbătorit Revelionul în sînul familiei, cu jumătatea, copiii, părinţii, naşii, finii. Cineva a fost la saună, cineva într-un club mega-glamuros. Cineva a ciocnit paharul de şampanie cu monitorul şi scria altcuiva de peste mări şi ţări în facebook „la mulţi ani, iubire-ndepărtată”. Da poate că cineva a stat în Skype noaptea întreagă vorbind cu cei dragi şi sărbătorind trecerea de la un an la altul „alături” de cei dragi.
Lăsăm la o parte pe toţi cei care au fost cu familiile, rudele, sufletele-pereche. Ei au fost printre cei fericiţi. Ceilalţi tot au fost fericiţi, dar şi-au pus dorinţe diferite. Am urmărit statuturile pe facebook, pe odnoklassniki şi Skype. Am văzut link-urile la care s-a făcut sharing.
Atîtea suflete singure au stat online în noaptea de revelion cu gîndul la o minune. Că cineva va scrie pe wall „La mulţi ani”. Că cineva va scrie un sms – „mie mi-e bine aici, dar vreau să te văd. hai să ne întîlnim”. Că cineva va suna şi va spune „La mulţi ani. Ce faci? Hai mîine la cinema?” Că cineva va veni la uşă şi va bate în loc să sune iar cînd vei deschide uşa, va spune „Sorry, nu am şampanie. Dar tare mai vroiam să te văd!”
Şi tot faci „refresh” la pagină ca să vezi dacă nu cumva a apărut online cineva la care te gîndeşti mai mult decît se cuvine. Şi tot te uiţi la ceas dacă nu a venit ora 00.00 ca să-ţi pui dorinţa. Şi te crezi cea mai singură din lume.
Da lumea singură e singură. Uite-aşa un fel de lonely planet, plină de oameni singuri, în căutare de suflete pereche, în căutare de dragoste, de zîmbete, de înţelegere, de fericire. Şi toţi au dorinţe atît de simple, umane, pămînteşti... X5? Pe dreaq. Oamenii vor să fie fericiţi cu adevărat, şi nici un fel de X5 nu-i va face fericiţi, dacă nu au pe „cineva” alături. Oamenii vor să fie iubiţi şi să iubească. Cu adevărat.
În cătarea iubirii sînt persoanele care au un aparat de radio în casă şi asta-i toată tehnica, şi cei care au Lamborghini în garaj. În căutarea dragostei sînt fetele blonde şi brunete. Singurătatea străg de pe wall-urile fetelor frumoase, cu corpuri de model şi buze pline, voluptoase, şi de pe wall-urile celor care sînt departe de idealurile revistelor de modă. Credeam că felul cum arăţi poate condiţiona fericirea. Dar am văzut ATÎTEA femei frumoase şi deştepte singure... ATÎŢIA bărbaţi frumoşi, interesanţi, inteligenţi şi... siguri...
Singurătatea strigă prin statuturi, link-uri, poze în care se încearcă să arate veseli şi plini de viaţă. Strigă cu CAPS LOCK în disperare.
Nu-mi mai spuneţi nimic despre fiziologie, sindrom de abstinenţă, LTP, one night stand şi alte chestii. Oamenii sînt simpli. Iubesc lucruri simple. Iubesc să iubească. Poate în mod diferit îşi exprimă dragostea, dar totul se reduce la dragoste... Restul rezultă din modul cum înţelegi dragostea şi cantităţile de care ai nevoie.
Să fie oare în Google un răspuns?... search results la mine-s zero...
2 comments:
altfel despre singuratate...
e frig
in mine
te caut
pe strazi
in ochii
a mii de femei
nu te gasesc
nu ma gasesc
Puternic zis
Eu sunt 100% deacord cu tine
Eu team sunat pe 31 :P
Trimiteți un comentariu