Castele de nisip

Vicuşoara, dragă, tu ai o problemă. Imediat ce vezi nisip în faţa ta, tu îţi aduci uneltele, lopăţica şi căldăruşa, şi începi construcţia! Tu construieşti un castel, pui perdeluţe pe la turnuleţe, îl faci frumos de parcă participi la concursul castelelor! Şi după ce ţi-ai făcut totul cum îţi doreai, tu afli că nisipul era cu totul pentru altă destinaţie. Că nu are nici o treabă cu castelul tău. 

Fac castele de nisip cînd vine vorba de-o relaţie. Fac castele de nisip cînd îmi aleg lideri politici care să-mi ghideze ţara. Fac castele de nisip cînd întîlnesc un om nou în viaţă. Fac castele de nisip în pustiu, unde nu trăieşte nimeni. Unde ele nu trebuiesc nimănui – beduinii sînt fericiţi în cocioabele lor.

Iniţial, nu am vrut să scriu despre alegeri nimic pe blog. Eram dezamăgită. Dezamăgită că nu îmi împărtăşeşte opinia mea 100% din populaţia ţării. De ce nu au votat toţi ca mine?! Am avut un şoc cînd s-au spus rezultatele procesării a 4% din buletine. Spre dimineaţă m-am trezit cu un sentiment ciudat că voi avea un viitor luminos – intrasem atît de mîndră în cabina de vot ieri! Şi am apăsat ştampila pe cerculeţul magic cu tărie, convinsă că fac o alegere corectă! Cred că ştergeam norii cu nasul de mîndrie cînd ieşeam din secţia de votare.

Dimineaţă citeam ştirile şi priveam video de la secţiile de votare de peste hotare. Mii de moldoveni stăteau în rînd ore întregi, în ploaie, frig, poate nemîncaţi, nedormiţi după un drum lung. Cîntau cîntecele lui Aldea-Teodorovici şi aşteptau acele 2-3 minute cînd li se va permite să voteze. Cînd li se va permite să-şi expună opinia. Cînd vor avea şansa să zică „vrem acasă, vrem lîngă copii noştri, vrem la mamele noastre” prin aplicarea unei ştampile. Îmi curgeau lacrimi pe obraji cînd mi-am închipuit acele persoane care au mers la vot doar din cauza că „ea boiusi esli k vlasti pridut liberalî – oni zastaveat uciti rumînskii!”. Şi dacă bătrînelele mai au o scuză (nostalgia – că doar cu asta îşi mai trăiesc ultimele zile), păi fifele astea glamuroase trebuiesc apucate de pletele crescute artificial la saloane şi duse la cursuri de română. Să vadă că nu muşcă.

Azi seara nu că mi-aş fi schimbat opinia faţă de comi. Nu că mi-aş fi trădat idealurile. Pur şi simplu, înţeleg, că nu toată Moldova are aceeaşi opinie ca şi mine. Îmi dau seama că este o spălare de creieri în masă. Ştiu care pot fi consecinţele. Şi ştiu ce am de făcut mai departe. Să lupt împotriva ideilor învechite. Dar asta nu mă va face să plec din ţara mea! Asta nu mă va face să cedez!  Nu am să plec în ţări străine în căutarea unei vieţi mai bune. Deoarece fericirea şi viaţa ne-o facem noi, cu mâinile noastre. Şi nu contează unde sîntem.

Te iubesc, Moldova, chiar dacă dai prin gropi. 

Te iubesc chiar dacă n-ai noroc. 

Eu sînt fiica ţării mele - sînt fiica Moldovei!

Fiica Codrilor, a doinelor şi horelor frumoase!