Nostalgie caniculara

Întreabă de orice persoană îndrăgostită de ce iubeşte, şi un răspuns ca lumea nu vei primi. Doar clişeuri, cuvinte măreţe, etc. Probabil, e din cauza că întrebarea e prostească. Dragostea este o necesitate vitală, la fel ca somnul, respiraţia, etc. Iubim ca să trăim. 

Fiecare din noi are necesitatea de a iubi şi de a fi iubit. Uneori balanţa dintre acestea două nu este egală, cineva vrea să se dedice altei persoane, să o iubească jertfindu-şi viaţa, pe cînd alţii doar permită să fie iubiţi şi savurează fiecare expresie de dragoste la persoana sa.

Avem nevoie să fim iubiţi şi de asta încercăm să atragem atenţia a cît mai multor persoane, să trezim admiraţia. Vrem să fim iubiţi de toţi şi dacă este o persoană care nu ne agrează, nu că am face tragedie din asta, dar ... ne întristează oricum. 

Ziceam recent cît de mult îmi place libertatea mea. Îmi place să fac ce vreau, cînd vreau, cu cine vreau, să ies la orice oră vreau, să vin la orice oră vreau acasă, să merg la bere, sau dacă vreau la cină, sau dacă vreau să merg la ora 2 noapte într-o călătorie spontană pe malul Nistrului că aşa mi-a abătut mie sau că tocmai vreau să accept invitaţia. 

Ieri am privit un clipuleţ. Un spot video de la nunta fratelui meu. Na, nu am fost la nuntă, dar m-am simţit de parcă am fost :) Şi mi-a stat atît de dor de îmbrăţişări... de săruturi lungi... de săruturi pe ochi şi obraji... de atingeri uşoare de degete pe gît... de dragoste mi-a stat dor. Vroiam şi eu să simt ceea ce simţeau mirii din spot. Şi mi-am dat seama că nu voi putea savura mult timp din vestita libertate pe care nu am cerut-o dar care mi s-a dat. 

Sau poate că eu nu ştiu cum s-o savurez?... 

P.S.
Poate să-mi cumpăr o pisica?...