Ambuteiaj sentimental

Nu m-am mai îndrăgostit extrem de multă vreme deja…

Nu m-am îndrăgostit, aşa ca atunci cînd te trezeşti dimineaţa de la sms-ul lui, sau adormi cu telefonul în mînă ca să nu scapi vreun mesaj înainte de somn; cînd el pleacă, iar tu mai stai cu ochii închişi cîteva minute şi savurezi căldura pernii pe care a dormit; cînd te plimbi de mînuţă prin ceaţă în două cu ploaie, şi vă daţi seama că ambii iubiţi ceaţa asta; cînd te sună pe drum spre lucru „doar ca să-ţi aud vocea de dimineaţă, pe urmă o să-mi fie mai uşor să lucrez toată ziua”…

Nu m-am mai îndrăgostit de mult timp. Am uitat cum e să găteşti pentru bărbatul tău, să cedezi bucăţica ta preferată de aripă doar pentru că lui îi place, să faci inimioare în sos de ceapă cu miere. Am uitat cum e să mă trezesc dimineaţa şi să fac cafeaua pentru doi. 

Eu am o tragedie, se pare. De fapt, o mini-tragedie. Acum conştientizez, cît de mult îmi lipseşte dragostea. Şi ceea ce credeam eu că este dragoste e doar un fel de ambuteiaj sentimental, într-o relaţie răsuflată. Anume răsuflată. Ca şampania.

***

În ambuteiajul meu cele mai frumoase au rămas dimineţile. Dimineţile erau întotdeauna fantastice…  cearşafuri mototolite, haine aruncate peste tot…  aromă de cafea din boabe proaspăt măcinate, răcoare, balcon… oamenii grăbiţi din staţie, mirosul pielii…

***

Ruptă. Fără logică. Inexplicabilă. Iraţională. Incontrolabilă. Dar nici într-un caz fără rost prezenţa unei asemenea iubiri.

***

Eu ştiu cum ţi-e dor.  Ştiu cum doare dorul tău.  Eu fac dorul colet şi ţi-l trimit în vis.

Eu am sărit cu paraşuta şi înainte de a păşi în gol m-am gîndit la ceva. Atunci nu mă puteam minţi pe mine.

În dimineaţa cînd ai să simţi că îţi lipsesc să ştii că mie mi-a trecut dorul.