despre mîini și degete

Cînd am să fiu bătrînă, și buzele au să-mi fie zbîrcite, cînd n-au să mai simtă căldura altor buze lipite de ele, și sărutul la peste 80 ani va fi urît și lipsit de snes, cînd am să știu că dinții mei nu mai țin forma buzelor pline și ridurile de pe marginile lor se vor face șanțuri de la atîta hlizit, aș vrea să simt atingerea degetelor. Atît cred că va mai rămîne valoros în urma pasiunii, dorințelor carnale din tinerețe. Atît va avea sens ca să înțeleg iubirea. Să simt degetele care se ating de ale mele, palma care îmi ia palma să mergem la o plimbare pe alee. Degetele care îmi vor netezi fața în timp ce ochii mă vor mai iubi, degetele care îmi vor netezi umerii în timp ce inima va mai bate.

Probabil, de aici această dorință de a privi mîinile, de a iubi mai întîi mîinile... poate nici nu mîinile sau degetele, ci senzația care o lasă ele cînd mă ating.

Știu mîini de ajutor, care odată prinse de mîna mea, îmi dau senzația că pot trece munții și orice greutate e floare la ureche.

Țin minte mîna care se oprea ca să traversez strada, indiferent de cît de tare se grăbea, doar din cauza că știa despre fobia mea de mașini.

Țin minte mîinile care m-au strîns odată de umeri ca să-mi recapăt încrederea în dragostea noastră și să revin la realitate din delirul unor gînduri tenebre de gelozie.

Mai simt senzația mîinii de care mă țineam cînd mă plimbam într-o toamnă cu ploi pe aleea de castani. Mai mult de un deceniu a trecut...mai țin minte cum ne sărutam atunci, ca nebunii, în ploaie...

Cunosc degetele care mă fac să torc ca o pisică, cînd mă ating pe față și mă netezesc. Mă netezesc exact ca pe-o pisică! și eu torc de plăcere...

Sînt  degete care merg pe spatele meu, urmînd fiecare vertebră a coloanei vertebrale, gingaș ca o atingere de vînt, și care nu cer nimic, doar netezesc. Doar îmi arată că eu mai pot simți. Degete exploratoare ale corpului meu și dătătoare de încredere în sine.

Cel mai mult îmi place să-mi amintesc atingerile unor degete în semn de împăcare. Cînd stau doi oameni ca copacii, străini, privind pe geam în părți diferite, și cu coada ochiului vezi mîna întinsă spre tine. Fără nici un cuvînt, doar mîna cu degetele desfăcute. Și tu îți împletești degetele între degetele lui, fără să scoți o vorbă. Și numai degetul lui mare îți netezește dosul palmei. Iar ochii tot privesc în părți diferite dar degetele noastre vorbesc singure, și se pare că se împacă mult mai bine.

Să fie dragoste? Dubitabil. Doar niște amintiri despre atingeri, aruncate-n formă de litere pe-un blog.


- Vica, ție îți place Eminescu, așa-i?
- Mmmmmda... De ce?
- Vreau să-ți pun un cîntec!
- Cedry2k cu Glossa? O.o
- Da... blin, n-am reușit să fiu primul! :(
- Eu știu de ea, dar nu am ascultat-o încă :)
- ^_^ Hai să ți-o arăt! E tare bună! :)