Se caută o identitate.

Există zile cînd vrei să zbori. Te trezești de dragă dimineață cu acest sentiment, vecinul cu dreliu îți pare încîntător, baba de la scara de jos parcă îți zîmbește cînd ieși din casă, taxatoarea parcă vrea să te ia în brațe cînd trece ca o brigantină prin troleu, pasagerii cînd te calcă pe degetuțe parcă ți-ar da semne că te bagă-n seamă, Ghiță cel cu mutra de idiot de pe panourile publicitare parcă-parcă seamană cu Făt Frumos... Ziua bună se vede de dimineață. 

Eu azi vreau să scriu pe blog. Demult n-am scris. Vreau să scriu despre autenticitate. Mi s-a oferit ocazia în ultimele zile să discut cu mai mulți oameni, din diverse categorii de vîrstă, diverse statuturi sociale, pe diferite teme, dar mai în toate apărea tematica despre autenticitate. Cînd sîntem noi autentici? Adevărați? 

Cîndva scriam pe blog despre măștile care le îmbrăcăm în fiecare dimineață, hăinuțele cu care ieșim în lume. Hăinuțe de looser, hăinuțe de business lady, hăinuțe de gagică glam, etc. Avem o imagine în fața societății, pe care o păstrăm cu sfințenie. Ne este frică să le arătăm adevărata noastră identitate. De ce? Se vor întoarce cu fundul dacă nu zîmbim permanent? Sîntem angajați în calitate de clovni, ca să-i facem pe toți să se simtă bine? E obligatoriu să le spunem doar ceea ce vor oamenii să audă? 

Mai nou, am început să caut care este identitatea mea. Atît m-am ascuns după măști și hăinuțe, că mi-i greu să mă regăsesc. Parcă-s o varză căreia îi cad frunzele una cîte una. Într-o zi, am să fiu autentică. "trushnaia". Pînă atunci, eu am început să observ care sînt persoanele autentice din anturaj. Sînt atît de puține!!! Și eu nu le pot aprecia. Și nu le pot răspunde cu aceeași monedă. Pentru că-s închisă în acea drăcoasă haină multi-funcțională, care corespunde imaginii societății. 

Admir pe cineva cu fire rebelă. Nu. Nu rebelă. Liberă. Este așa cum este. Nu încearcă să impresioneze cu haine fițoase. Cu studii peste hotare. Cu mașini. Cu rude. Este așa cum este. Spune ce gîndește. Nu manipulează. Trăiește clipa așa cum și-o dorește și încearcă să nu facă rău nimănui în procesul de trai. 

De ce ne conducem de opinia societății? De ce dăm crezare unor șabloane și idei standardizate? De ce ne conformăm cu limitarea libertății în relațiile cu alți oameni? 

Azi am să-i zic că nu-s așa cum mă știe. Și am să rog să mă ajute să găsim identitatea mea. În doi e mai ușor. În doi e mai simplu.

***********

Cînd eram eu numa bună de alergat pe mahala, desculță prin colbul care se ridica pînă peste urechi, tare-mi mai plăcea să mă joc de-a ascunselea. Peste drum de casa mea era o casă părăsită, unde erau semănați papușoi (da, așa se zice pe mahala mea, și așa insist eu să-i zic pe blogul meu). Genial loc de ascuns! Prin papușoi, prin ruinele și dărămăturile casei, prin copacii vechi de pe vremea lui Papură-Vodă... Eram bună la ascuns.

Într-o vară a venit Alic pe mahala noastră. Alic era din alt sat și a venit la rude. Și a introdus noi reguli. Cînd un băiat găsește o fată ascunsă, trebuie s-o sărute. Mă găsea din pămînt băiatu ista! Mă găsea și fura pupuri. Nu știu de ce mș găsea numai pe mine. Psînekă aveam puțină imaginație în căutarea unor locuri mai bune de ascuns... Da... cîte culturi agricole am distrus în goana după cîștigul jocului! Ehhh...

Acum joc un rol în jocurile sociale. M-am cam zasăturat.

Cine știe regulile oinei? Pe mahala mea nu se juca.