Ajutaţi-mă, vă rog...

Mîine am să dorm pînă tîrziu, că e sîmbătă. Şi poate am să-mi beau cafeaua cu cineva drag. Probabil, după prînz, am să merg pe la Mall, să văd unde pot cumpăra un elastic pentru păr, că acesta deja e întins de tot, şi poate mai găsesc şi nişte farduri mov. Şi dacă mă sună… cineva… şi zice să mergem la film mîine?! Yuppppiiiii! Se pare că pot avea week-endul ideal!

Eu am planuri. Şi vise. Şi zile multe ca să le realizez. La 41 de ani probabil, voi avea tot planuri, amintiri şi vise. Dar ştiu un om care nu are planuri. El nu mai face nici un plan. Unica lui dorinţă este să nu mai simtă durerea. Şi să n-o mai vadă pe mama plîngînd. Plînge sărmana deja de mult timp. Nu de cancerul la plămîni pe care-l are. Plînge de cancerul feciorului ei. Plînge de durerea care o are feciorul de care a avut grijă mai mult de 40 ani… doar o mamă îşi poate dedica viaţa aşa. Doar o mamă poate simţi metastazele din oasele fiului ei ca pe ale sale.

Trăiesc în sărăcie. El nu a fost ministru, nu a fost contabil, nu a avut butic la Calea Basarabiei. A fost un şofer simplu, care într-o zi s-a îndrăgostit de-o fată. Frumoasă foc! Dar… a fugit în lumea mare după nuntă. Serghei nu s-a mai recăsătorit. Şi acum plînge cînd vorbeşte despre EA… probabil, o mai iubeşte… de fapt, plînge cînd se uită la mama. Şi mai plînge cînd vorbeşte despre ce-şi doreşte. Omul n-a prea avut datorii, şi acum are datorii de vreo 8000 lei. Ştie că are zilele numărate, şi se teme că o lasă pe mama cu datorii. Se teme să n-o dea afară din casă cineva pentru datorii.

El des plînge şi tace. Cînd nu mai ştie cum să zică ce are de zis, îi curg lacrimi. Da eu nu ştiu cum să vă descriu situaţia în care trăieşte (trăieşte?.... sau mai există?...) Serghei la cei 41 ani. Trăieşte cu mama, de 73 ani, care tot are cancer. Într-o cameră de cămin. Frig. Nu au aproape nimic în odaia asta. Datorii de vreo 5000 lei pentru căldură. Datorii de vreo 3000 lei pentru alte servicii. Mama are pensia de 300 lei, Serghei are 700 lei (la el e mai gravă boala, psînecă…)

Serghei a fost un bărbat frumos, deştept, a fost premiat ca fiind cel mai bun militar în armată la Ialta. Şi acum se stinge. S-a uscat ca un ciot de măr uitat pe beci la soare. Unii se înrăiesc cînd îşi află boala şi că medicii „le dau” puţin timp de savurat. Unii se aruncă în extreme religioase. Unii se leagă de viaţă ca de-un pai şi încearcă totul ca să se salveze. Serghei vrea pur şi simplu să nu-şi lase mama cu datorii şi să moară fără durere.

Eu nu scriu deja pe blog. Pentru că s-a schimbat ceva în cap, şi mi-a îngheţat muza. Sau pentru că nu mai am despre ce să scriu. Şi azi am zis că am să folosesc blogul, pentru a cere ajutor de la cititorii mei. Nu-s mulţi, dar ştiu că fiecare din ei este un om cu inima tare mare. Şi ştiu că m-aţi ajutat de foarte multe ori să ajut pe alţii.

Vă rog să mă contactaţi pentru a colecta măcar banii să acoperim datoriile lui Serghei. Dacă reuşim mai mult, cumpărăm produse alimentare şi ce mai au nevoie Serghei cu mama să treacă de iarna asta a naibii de rece şi grea. Mă puteţi găsi pe Facebook (http://www.facebook.com/Ghiocica). Asta în caz dacă nu aveţi numărul meu de mobil.Sau lăsaţi comentarii aici, pe blog.

E ultima lui iarnă. Cea mai rece. Cea mai flămîndă. Cea mai dureroasă.