Zîmbete

Un zîmbet sincer îţi poate face frumoasă o zi întreagă. 

Zîmbetul unui şofer de troleibus, al unui taximetrist sau altă persoană care mă duce dimineaţa la servici - este molipsitor, îmi ajută să intru în birou cu zîmbetul pe faţă. 

Zîmbetul unui coleg de servici poate încuraja în momentele de criză profesională. Dacă îmi zîmbeşte şeful, mă cuprinde şi-mi zice "Hai Vicuşoara, ie-te-n mîini!" - toate greutăţile mi se par minuscule, şi cu noi forţe încep să fac faţă provocărilor.

Zîmbetul persoanei dragi îmi dă căldură în suflet, fluturaşi în burtică, curcubeu în inimă, şi multe-multe alte chestiuţe plăcute, cu caracter chimio-fiziologic inexplicabil :)

Nu am avut curajul să merg în secţiile pediatrice de la Institutul Oncologic personal ca să văd zîmbetele copiilor. Îmi era frică. Da, are dreptate fata ceea, nu-s eu zînă care să facă minunile. Nu sînt atît de puternică ca să merg şi să iau în braţe copiii şi să le iau durerea cu mîna. Doar îmi fac lucrul. Doar încerc să ajut pe alţii ca să fie zîne şi magicieni pentru copii, pentru adulţi... pentru persoanele care îşi trăiesc ultimele zile/săptămîni/luni...

Am văzut zîmbetele copiilor dn secţia de hematologie pediatrică abia pe fotografii şi în reportajele de la televizor. Zîmbete curate, sincere, frumoase. Atît de fericiţi erau copiii cînd au venit clovnii! 

A doua zi m-a vizitat Bianca la servici. O fetiţă frumuşică, gingaşă, de-o şchioapă, însă deja cu maniere de lady elegantă. Nu a fost joi la Institutul Oncologic, deoarece merge cu mama sa peste o zi încolo, ca să facă procedurile necesare. Peste două săptămîni vor merge iarăşi să se interneze. Aşa o duc de vreo două luni - din două-n două săptămîni se internează pentru tratament. Speră să fie totul bine, boala să regreseze, să fie sănătoşică. E micuţă dar deja curajoasă. Mi-a zis mama ei că în fiecare dimineaţă dă sîngele din deget pentru analize deja fără să se streseze, fără să plîngă, e o procedură obişnuită pentru ea deja - cum ar fi pentru alţii spălatul dinţilor dimineaţa.

Şi nu i-am văzut zîmbetul cînd i-am dat cadoul... era acuns după masca de protecţie... doar i-am auzit vocea şi exclamaţiile fericite cînd a văzut păpuşa, i-am văzut ochii fericiţi.  Am văzut zîmbetul mamei Biancăi. Era bucuroasă. Şi eram şi eu fericită. 

Mi-am dat seama că ceea ce fac este corect. Ceea ce fac este util. Uneori, apar deficienţe de comunicare, de organizare, de răbdare. Dar contează rezultatul. Contează pînă la urmă, ca să fie zîmbete, ochi fericiţi, priviri pline de recunoştinţă. În aceste momente îmi dau seama că nu trec tranzit prin viaţă. 

În fiecare zi îmi doresc să fac un om să zîmbească. Să fac un om să fie fericit. Să fac un om să simtă viaţa.