flori de tei

De cîteva zile tot încerc să scriu pe blog despre ceva, care mă face să simt mirosul vieţii. Despre teii înfloriţi din capitală. Dar nu-mi vine mie pe tastatură cuvîntul potrivit, ca să expri, tot ce simt :)

Pentru multă lume vara vine atunci cînd s-au copt cireşele, căpşunile, sau cînd se ridică temperatura aerului mai mult de 30. Pentru mine vara începe în ziua cînd simt mirosul de tei în oraş. În acea zi îmi rup o floare de tei şi o ascund în buzunar, ca s-o miros ori de cîte ori vreau eu.

Mie îmi place să merg după lucru pe străzile Chişinăului şi să mă îmbăt cu mirosul de tei. Da noaptea!... Noaptea mirosul se amplifică şi mai mult! Cînd e trecut de miezul nopţii, am în cap vreo bere-două, a plouat, şi eu merg prin băltoace spre casă... şi miros flori de tei...  şi mi-i totuna de ora tîrzie şi pericolele oraşului nocturn, de ora devreme cînd va trebui să merg la lucru, de sarcinile neîndeplinite, de ochii nevăzuţi, de buzele nesimţite, de privirile trecătorilor tîrzii, de mîinile împerecheate ale îndrăgostiţilor, de uşa stricată de la intrare şi becul ars din casă... 

Vara cred că ne e dată de acolo, de sus, pentru a o petrece cu multă plăcere. Cel puţin, mie aşa mi se pare. Să fie petrecută într-un ritm leneş, cu evenimente nebune, cu seri nedormite, şi... cu miros de flori de tei.