E viaţa mea. Şi fac ce vreau cu ea. Mă obosesc toţi „sfetnicii” care mă învaţă cum să trăiesc. Unde eraţi voi cînd eu plîngeam zile şi nopţi, cînd mă prindeam la bucătărie cu cuţitul gata deasupra mîinii ca să-mi tai vinele, cînd îmi aprindeam ţigara la balcon şi îmi reveneam cînd era doar un muc rece între degete, cînd îmi reveneam în fire pe podeaua din coridor că-mi pierdeam cunoştinţa de foame deja şi de dureri de cap şi lacrimi? Unde eraţi voi atunci? Tot ce ieşea din voi era „Tu eşti puternică, Vica, tu ai să treci peste asta. Totul va fi bine…” Da, e bine. Dar fără aportul vostru. Da, sînt puternică, dar cu ajutorul altora.
Ştii cine a fost alături de mine? Sora mea. Ea m-a adunat de pe jos ca pe un kuleok cu grăunţe, fir cu fir. M-a adunat, m-a dus la ea acasă, unde am stat două luni ca o amebă. A fost alături de mine în fiecare secundă, şi nu doar fizic – inima ei o simţeam cum bate pentru mine.
Nepotul meu. Şi-a permis doar o întrebare „Mama, de ce Igoraş nu nu o mai iubeşte pe Viculina?...” După asta niciodată nu a mai întrebat nimic! Mi-a fost alături şi a luat o tactică de „recuperare a self-esteemului” meu: la fiecare pas se aproia, mă săruta pe nas, obraji, şi îmi spunea cît sunt de frumoasă, de bună, de bravo, de ce amai bună mătuşă, de fată sexy, etc. Niciodată nu a mai întrebat sau să comenteze ceva de viaţa mea personală. Ah.. mai recent… îmi comentează băieţii care-mi plac mie :) din punctul lui de vedere, nici unul nu e destul de bun :)
Fratele meu. Da, da, acel self-declared. Pur şi simplu mulţumesc că eşti. Mi-ai deschis ochii la multe lucruri… Love you. Just simply love you.
Părinţii. Care dincolo de şapte mări şi ţări, în Skype zîmbeau, rîdeau, făceau haz de divorţul meu, iar după ce închideau Skype-ul sunt sigură că plîngeau… dar nu-şi permiteau să-şi expună emoţiile în faţa mea…
C. Care mi-a fost alături, indiferent de relaţiile cu rudele. Care nu mi-a făcut capul calendar cu „noutăţi” şi bîrfe. Care ştie cînd să tacă şi cînd să vorbească. Care pur şi simplu este.
Şi voi? Cei care mă criticaţi? Unde eraţi? Ce aţi făcut voi pentru mine ca să-mi spuneţi acum ce să fac? Ştiţi… am să fac ceea ce vreau. Eu dacă vreau să merg pe jos la ora 1 noaptea, am să merg. Şi dacă vreau să ies la terasa tîrziu după 12 noaptea, tot am să ies. Şi dacă am să vreau sa am o relaţie interzisă, am s-o am, indiferent de ce credeţi voi despre mine. Deoarece nimeni nu mă poate judeca mai crud decît mine. Am auto-critica bine dezvoltată, şi critica voastră… arată doar jalnic.
Mă puteţi admira, susţine, puteţi veni cu idei şi recomandări, dar mai bine ţineţi-le pentru voi. Vedeţi-vă de problemele de sub nasul vostru!
Ţin la voi, mă bucur că vă am în viaţa mea, dar lăsaţi-mă să-mi trăiesc viaţa. Abia de am început s-o savurez! Nu-mi închideţi capacul aşa de repede!
Ştii cine a fost alături de mine? Sora mea. Ea m-a adunat de pe jos ca pe un kuleok cu grăunţe, fir cu fir. M-a adunat, m-a dus la ea acasă, unde am stat două luni ca o amebă. A fost alături de mine în fiecare secundă, şi nu doar fizic – inima ei o simţeam cum bate pentru mine.
Nepotul meu. Şi-a permis doar o întrebare „Mama, de ce Igoraş nu nu o mai iubeşte pe Viculina?...” După asta niciodată nu a mai întrebat nimic! Mi-a fost alături şi a luat o tactică de „recuperare a self-esteemului” meu: la fiecare pas se aproia, mă săruta pe nas, obraji, şi îmi spunea cît sunt de frumoasă, de bună, de bravo, de ce amai bună mătuşă, de fată sexy, etc. Niciodată nu a mai întrebat sau să comenteze ceva de viaţa mea personală. Ah.. mai recent… îmi comentează băieţii care-mi plac mie :) din punctul lui de vedere, nici unul nu e destul de bun :)
Fratele meu. Da, da, acel self-declared. Pur şi simplu mulţumesc că eşti. Mi-ai deschis ochii la multe lucruri… Love you. Just simply love you.
Părinţii. Care dincolo de şapte mări şi ţări, în Skype zîmbeau, rîdeau, făceau haz de divorţul meu, iar după ce închideau Skype-ul sunt sigură că plîngeau… dar nu-şi permiteau să-şi expună emoţiile în faţa mea…
C. Care mi-a fost alături, indiferent de relaţiile cu rudele. Care nu mi-a făcut capul calendar cu „noutăţi” şi bîrfe. Care ştie cînd să tacă şi cînd să vorbească. Care pur şi simplu este.
Şi voi? Cei care mă criticaţi? Unde eraţi? Ce aţi făcut voi pentru mine ca să-mi spuneţi acum ce să fac? Ştiţi… am să fac ceea ce vreau. Eu dacă vreau să merg pe jos la ora 1 noaptea, am să merg. Şi dacă vreau să ies la terasa tîrziu după 12 noaptea, tot am să ies. Şi dacă am să vreau sa am o relaţie interzisă, am s-o am, indiferent de ce credeţi voi despre mine. Deoarece nimeni nu mă poate judeca mai crud decît mine. Am auto-critica bine dezvoltată, şi critica voastră… arată doar jalnic.
Mă puteţi admira, susţine, puteţi veni cu idei şi recomandări, dar mai bine ţineţi-le pentru voi. Vedeţi-vă de problemele de sub nasul vostru!
Ţin la voi, mă bucur că vă am în viaţa mea, dar lăsaţi-mă să-mi trăiesc viaţa. Abia de am început s-o savurez! Nu-mi închideţi capacul aşa de repede!
0 comments:
Trimiteți un comentariu