miercuri, 4 aprilie 2012

sărut pe vise




E o dimineaţă obositor de obişnuită. Una ca miile anterioare. Cafea, cereale cu lapte, balcon, Facebook, Prodigy. Vecinul de sus a plecat azi mai devreme, se aude doar schelălăitul căţelului. O fi dulău sadea deja, că l-au cumpărat de cîteva luni bune. Valea Trandafirilor s-a înecat în soare în dimineaţa asta, nici măcar nu pot privi prin geamul troleibusului, fără să mijesc ochii. Frumos parcă, şi tare pozitiv. Lumea în transportul public parcă e mai veselă de la atîta soare – zîmbesc vreo 30% din pasageri. Asta-i mult, pentru o dimineaţă, e mult pentru Chişinăuieni, e mult pentru călătorii cu troleibusul. Mai des zîmbesc cei din taxiuri. În autobuz parcă tot mai zîmbeşte lumea.

O dimineaţă ca toate celelalte. „Avast. Your virus database has been updated!” Ador vocea asta. Foarte senzuală şi deja m-am obişnuit s-o aud în fiecare dimineaţă. A doua doză de otravă curge prin vene şi artere şi degetuţele lucrează mai cu spor. Agresiv început de zi. Agresiv pentru că realizez nişte lucruri pe care refuz să le accept.

Am citit asta azi dimineaţă. Noi doi de ce nu ne iubim? Pentru că nu e dat să fie. Nu te iubesc. Şi am să mă fac luntre şi punte să nu te iubesc niciodată. Am să-mi bat degetele cu ciocănaşul să nu-ţi scriu şi să nu-ţi sun. Am să vopsesc monitorul în negru ca să nu-ţi văd pozele pe Facebook. Am să dau foc amintirilor şi am să smulg din piept inima pentru că a îndrăznit să audă cum bate inima ta. Am să uit nopţile în care mai visez.

Noi doi de ce nu ne iubim? Pentru că nu ne iubim. Dar ne chinuim aşa, de parcă ne-am iubi. Ne place să ne încurcăm, să ne complicăm, să „ni se pară”.




3 comments:

Denizo spunea...

vikulea vikulea :)

Ghiocica spunea...

iar te dezamăgesc? :)

Anonim spunea...

prodigy ftw ;)

Trimiteți un comentariu