marți, 20 decembrie 2011

De dragoste. Oleacă altfel.



În fiecare zi ne asumăm nişte responsabilităţi, pe care nu ştim dacă le putem respecta sau nu. Eu ieri mă gîndeam, cît de mare este responsabilitatea de a iubi oamenii. Şi cît este de greu să faci asta. Prea des în ultimul timp a fost abordată tema asta în anturajul meu. Oamenii nu vor să iubească toţi oamenii. Pentru unii este mai uşor să identifice 2-3 persoane preferate şi să se aşeze pe umerii acestora ca să-i iubească. Pentru alţii dragostea de oameni le-a adus doar dezamăgiri, lacrimi, înjosiri şi umilinţe. Şi foarte puţini iubesc oamenii indiferent de circumstanţe.

E greu să iubeşti oamenii aşa cum sunt ei. Cu neajunsuri, cu deficienţe, cu dizabilităţi, cu alte înclinaţii sexuale, cu alte viziuni religioase, cu alte preferinţe de culori politice. Cu alte studii sau fără studii, statut social diferit, cu sau fără vicii.

Este uşor să ocupi poziţia de „bitch”, şi să accepţi dragostea celor din jur, atenţia, prietenia. Şi e greu să iubeşti indiferent de atitudinea omului faţă de tine. Să iubeşti omul pentru că este. Pur şi simplu. Cu zîmbet sau cu lacrimi. Că te ţine de mînă cînd ţi-e greu. Că îţi dă tichetul dimineaţa în troleibus şi îţi zîmbeşte. Că îţi ajută să alegi soiul de caşcaval cu cele mai puţine calorii şi cu cel mai mic termen expirat. Că te sună odată în 2-3 luni şi îţi spune „Mi-e dor. Hai la o bere?” şi mergeţi să vorbiţi despre cîte-n lună şi stele, de parcă nu v-aţi văzut doar 2 ore. Că ştiind că nu mergi la masă,că ai mult de lucru, îţi aduce un pachet de chefir, să nu mori de foame. Că fiind în Portugalia îţi scrie odată la 2 săptămîni cu regularitate de invidiat „mi-e dor. eu am să vin.” Că îţi scrie uneori pe Skype „Ciuviha, tu ruleşti!” Că stă alături de masa ta în birou, îţi vede lacrimile, şi are tactul necesar să nu vezi că a văzut. Că te sună doar cînd are nevoie. Că îţi zîmbeşte doar cînd vrea ceva de la tine. Că e beat şi face urît prin baruri şi se leagă de tine şi tu n-ai idee cine-i omul! Da tu-l iubeşti. Şi încerci să găseşti ceva pozitiv în el. Şi brusc, omul îşi cere scuze că e beat, dar ar vrea să comunice cu tine şi prietenii tăi. Şi tu înţelegi că ai avut dreptate. Omul e bun! Doar că acum este condiţionat de ceva să posede un comportament neadecvat!

Greu/uşor, nu-i asta cel mai complicat. E urît şi neplăcut cînd dragostea ta e luată drept…. Naivitate. Cînd eşti văzută pur şi simplu ca lahuşkă. Din cauza că eşti bună. Din cauza că iubeşti. Oamenii încep să primească totul fără a se mai complica de ce dai dragostea, atenţia, prietenia ta. Ei deja o primesc „per se”. În ce moment te transformi din persoana bună în lahuşkă? În ce moment lumea încetează să mai vadă că totuşi ai creieri, că totuşi ai o raţiune, că vezi comportamentul lor, şi faptul că le permiţi să abuzeze, e din simplul motiv că îi iubeşti. Sau ţi-e milă. Sau le înţelegi situaţia.

Ce se întîmplă în noaptea cînd se nasc lahuştele?



4 comments:

Anonim spunea...

"În ce moment te transformi din persoana bună în lahuşkă?"

In momentul kind incepe sa-ti pese ce crede lumea despre tine :)

Anonim spunea...

Oleacă altfel...
http://i41.tinypic.com/15p0k13.png

Ghiocica spunea...

Maţcan, eu-s pe punct să înceapă să-mi pese! HELP!!!

Ghiocica spunea...

Anonim: Vadim?! Tu eşti?!

Trimiteți un comentariu