Miros bostăniu

Au început să ruginească frunzele. Azi le-am văzut. Nu, le mai vedeam eu desigur prin parcuri, pe marginea străzilor, dar astăzi le-am văzut prin Moldova. Galbene, palide, parcă un pic triste. Încă nu cad asemeni ploilor. Încă nu au apărut culorile roşii pasionale de toamnă. Dar se simte în aer mirosul de poamă, mere, miros de coajă de stejar, de nuci, şi de aer rece.

Toamnele au gust de măr. Acru şi dulce combinat, cu coaja tare. Mustos. Cînd muşti un măr, ţi se închid ochii de la acreală, simţi plăcerea dulceţii, şi ţi se scurge sucul de măr pe barbă. Şi te lingi repede ca să nu ajungă pînă pe gît şi piept.

Toamnele au gust de poamă. Dulce. Dulce de ţi se întunecă în ochi. Poamă neagră, din aia care lasă dinţii şi limba colorată. Sau „Lidia”. Da ce miros are „Lidia” astaaaaaaa! Şi ce must iese din eaaaaa! Mmmm... îmi lasă gura apă doar cînd mă gîndesc la mustul care va fi în toamna asta!

Toamnele au mîinile roase de la ştiuleţi de porumb – cînd îi culegi de pe deal, şi te tai cu frunzele lor... şi rămîn bătături de la porumb...

Toamnele au culoarea bostănie – de la bostani, desigur :) rotunzi, burduhănoşi, care îi scobeşti şi faci din ei „străşnicii”. Nu mai ştiam eu de Halloween în copilărie! Eu pur şi simplu făceam „drăcuşori” şi-i puneam pe gard. Şi ne ascundeam cu fetele prin tufari să vedem reacţia trecătorilor. Care era mai de treabă (trecător), simula un fel de spaimă... spre marea noastră plăcere! Şi chicoteam în tufari de ţi se părea că-i cine ştie ce fericire!

Toamnele au încălţămintea plină de noroi. Nu, nu de noroi. Chiar de glod! Că la mine-n sat se zice „glod”. Şi taaaare o mai primeam de la mămica cînd veneam acasă plină de glod pînă peste urechi. Nu ştiu cum făceam asta, dar reuşeam! (ţin minte, că eu neapăram „vînam” toate băltoacele, ca să-mi spăl botişoarele în ele... şi aveam încălţămintea plină de apă, picioarele ude, şi glod după urechi.)

Toamnele mai au miros de crizanteme. La mulţi le-am zis deja, că florile mele preferate sînt cele „de sezon”. Primăvara iubesc lăcrămioare şi liliac, vara îmi plac romaniţele şi clopoţeii, iar toamna... toamna iubesc astrele şi crizantemele. Iubesc astrele pentru culorile vii şi crizantemele pentru mirosul lor. Îmi place că stau în apă mult timp şi toată casa e plină de aromă de crizanteme tomnatice...

Toamnele sînt ude. De ploi mărunte, ciobăneşti, care durează cu săptămînile. Ploi care se scurg pe geam, pe parbrize, pe haine, pe umbrele, pe ochi, pe buze, pe după ceafă. Ploi care spală lacrimi şi suflete. Ploi care aduc speranţe noi şi le omoară pe cele vechi.

De ce dreaq nu mai plouă atîta timp?!...

Şi... savuraţi o piesă de toamnă cu mine :)