De ce imi tremura genunchii or Just Goodbye my Love...

(post, imported from a forgotten blog...)

Gata, sint femeie libera (sloboda cum se zice-n satul meu) si chiar cu actele in regula. _sar parea ca ar trebui sa svurez placerea libertatii, sa zbor de fericire, sa nu stiu ce-i cu mine. Asa si este. savurez. din anumite motive inteleg ca ceea ce s-a intimplat mi-a fost dat sa fie. Am si uitat de postul meu precedent (for a reason, a season or a lifetime). Sotul meu a fost in viata mea for a reason I guess. Am invatat lectia si ii sint recunoscatoare pentru ea. Astazi l-am vazut intr-un mega-market. Era cu prietena sa, pentru care m-a parasit. Erau fericiti si cumparau cartofi. Se prea poate ca-i va face cartofi prajiti diseara. Si eu vazindu-i de departe, m-am apropiat de aceeasi casa ca sa-mi achit cumparaturile. "Ah! Vai! Si voi pe-aici pe la cumparaturi?! Ce surpriza!" Sa zic ca-s "a bitch"? Mda... sint. nu neg. mi-a facut placere sa le vad mimicile.

Intrebarea este nu daca sint "a bitch" sau nu sint. Si nici ce va gati ea diseara din cartofii ceia necajiti. Ma intreb pe mine de ce imi tremurau mainile cind rideam de gluma casieritei si chicoteam cu ea de parca eram prietene de-o viata si nu-mi pasa de EL si EA. De ce imi tremurau genunchii si nu puteam sa ma linistesc inca doua ore dupa aia? Am stat vreo jumatate de ora in frig pina mi-a venit taxiul s ama ia. Am avut timp ca sa ma gindesc la tremuriciul meu, si mi-am dat seama ca nu vroiam sa-l ating, nu vroiam sa-l sarut, cum aveam niste tentative anterioare, nu pot sa spun ca il urasc, nici macar nu-i vreau raul! Chiar mi-as dori sa fie fericit (na... nici chiar asa... ati spune voi...). Poate nu-mi doresc asta sincer acum. Dar cel putin nu-l vreau sa fie nefericit, nu vreau sa-mi vina inapoi, nu vreau sa-l intorc. Am trecut de aceasta perioada din viata mea, pasesc cu pasi mari inainte, si iarashi, nu inteleg de ce-mi tremura genunchii?!

Taximetristii nostri sint mari filosofi. Asta de azi seara imi zicea ceva sa nu-mi para rau de timpul care l-am pierdut. Nu, nu-mi pare rau. Iubesc fiecare clipa petrecuta cu sotul meu, la fel cum l-am iubit pe el. Ii sint recunoscatoare pentru acele sentimente care mi le-a trezit, pentru dragostea care i-am purtat-o, pentru gelozie, pentru fluturi in burtica, pentru zimbete, pentru ca stia cum sa ma faca sa rid, stia cum sa ma scoata dintr-o depresie, stia cum sa-mi ia supararea cu mina, stia unde-mi place sa fiu sarutata (dada! pe locul dintre umarul drept si gat, mai sus de clavicula!), pentru faptul ca nu dormea niciodata cu spatele la mine, ca ma cuprindea prin somn chiar daca era vara si eram transpirati ambii de la temperaturi peste 40 grade, ii sint recunoscatoare deja mai recent pentru ca a fost sincer totusi. Pentru ca a avut curajul sa faca ce a facut. Pentru ca totusi a avut respectul fata de mine ca sa-mi spuna in fata ce are de spus. Pentru ca asa ne-am inteles cu 10 ani in urma - cel care va dori sa plece, va fi liber sa plece, dar sa fie sincer...

Continua sa fie un om important in viata mea. Cu el am avut cele mai frumoase clipe si cu el am invatat unele din cele mai importante lectii. Thank you for being in my life, honey. I will always love you. Goodbye.

http://www.youtube.com/watch?v=wVyggTKDcOE