Aterizare.

Îndiferent de cît de cinstit poate fi cineva, toţi noi avem frici. E şi normal să ne fie frică. Uneori, frica ne salvează, ne ajută să supravieţuim. Eu de exemplu, mă tem să pun mîna pe capacul fierbinte. Şi nu din stimă faţă de soacră, da din cauza că mă tem să mă frig, să-mi fac arsuri la degete, şi încă mai ştiu că o să doară.

Eu încă mă mai tem să votez. De fiecare dată cînd merg la votare, eu mă impun să tuflesc ştampila pe lista electorală, pentru că nu ştiu cît de corectă e alegerea mea. Şi înţeleg, că nu e votul meu decisiv, dar el este important pentru o ţară întreagă. Şi eu cu tot riscul asumat, fac o alegere.

Uneori ne este frică să spunem adevărul unor oameni la care ţinem. Un adevăr, care poate să doară, dar care este absolut necesar. Şi poate că nu ne temem că va durea sufletul acelei persoane, dar frica este legată de faptul că o putem pierde din viaţa noastră. Şi atunci ne plimbăm prin lume cu adevărul ăsta în creieri, care roade, roade, roade...

Senzaţia asta de frică, la mine se asociază cu fluturii în stomac atunci cînd sînt îndrăgostită. Joacă adrenalina, se mişcă totul de parcă au indigestie moliile de acolo. Molii şi nimic mai mult!  Cînd trebuie să faci un pas înainte, să sari în abis... piveşti în jos şi nu vezi nimic decît norii care plutesc sub picioarele tale. Tu nu ai idee ce este mai jos. Îţi închipui doar că poţi să sari şi să mori. Şi că ăsta poate fi sfîrşitul. Toate gîndurile ţi-s măturate din creieri iar pe limbă ai gustul metalic al fricii. Da. Eu am gust metalic pe limbă cînd mă tem. Şi cu cît mai tare mi-e frică, cu atît mai tare am dorinţa de a păşi înainte.

Chiar şi în cel mai bun caz, după ce faci pasul, te poţi alege cu zgîrieturi, genunchi zdreliţi, vînătăi. Doare. Fizic doare. Doare şi vîntul care îţi ustură faţa cînd te apropii cu viteză de pămînt, dor moliile din stomac, dor şi taracanii din creier, doare aterizarea.

M-am documentat şi consultat cu Google. Zborul liber după ce ai sărit cu paraşuta durează de obicei pînă la un minut. Te chinui şi ţi-e frică, ai dubii, dar... nimic nu se compară cu o minută de zbor liber. Inima bate mai repede, sîngele curge prin vine, gîndurile sînt mai rapide. Viteză. Adrenalină. Euforie. O singură minută, dar plină de culori, senzaţii, emoţii, plină de... viaţă. 

Doare aterizarea, dar se merită să înfunţi frica şi să faci pasul. Se merită acel minuţel scurt de zbor liber, indiferent de zdrelituri şi vînătăi.