Post fără sens dar cu suflet

Cred că prima oară te-am cunoscut prin clasa 10, cînd mergeam de la liceu spre casă. Ai mers pe lîngă o bătrînică care plîngea la un colţ, şi te-ai împiedicat de ea. Ai aruncat o înjurătură la adresa ei şi ai plecat grăbit mai departe – era prea importantă întîlnirea la care te grăbeai.

Pe urmă te-am revăzut de multe ori. Te-am văzut în piaţă, la magazin, la mall, la cinema, la discotecă – practic, în fiecare zi te vedeam. Cu statut social diferit, cu studii sau fără, căsătorit sau nu – toate acestea nu contează atunci cînd vorbesc despre tine. Tu eşti cel care se consideră stăpînul lumii.

Ţi-ai luat Lexus alb sau un Porsche roşu, ai pantofii cu talpa din piele întoarsă şi ceas de la Godina. Mergi la mall ca să arăţi maşina, femeia şi ceasul pentru care ai muncit atît şi cu care te mîndreşti de-ţi stă pieptul ca roata la căruţă. Ţi-ai construit gard în jurul case, mare şi nalt, care să nu permită nevoilor şi problemelor să intre în casa ta. Mobilierul este ales de un designer scump, care ţi-a aranjat furculiţele după Feng-Shui şi în WC ai plantată o tufă de ananas, care într-o zi va da roadă. Spiritul pozitivist este predominant în viaţa ta, vorbeşti doar fraze pozitive după cum te-a învăţat Pravdina cînd a fost la seminar la Chişinău şi tot ce este rău, negativ şi poate aduce năpaste peste tine este ignorat şi uitat cu înverşunare.

Tu îţi vezi viitorul tău aşa cum îl vrei – luminos, prelucrat în fotojop, cu un cer senin şi căpşunele în grădinuţă. Tu eşti web-designerul vieţii tale! Cu trandafiraşi mărunţi pe la geamuri şi doi-trei copii zglobii care vor ajunge într-o zi mari savanţi sau avocaţi celebri, cu care te vei mîndri, da poate chiar unul din ei va ajunge …. prezident!

Tu ignori faptul că peste gard trăieşte o bătrînică, copiii căreia au abandonat-o. Au plecat în lumea mare, să facă bani, să-şi facă şi ei case şi viitor luminos. Dar au uitat de mama. Da mama e bolnavă, are mîinile zbîrcite, uscate… deseori plînge că îi este foame, dar nu are cui să spună, aşa că aşteaptă pensia mizeră pe care o duce în aceeaşi zi la poştă, ca să nu facă datorii copiilor pe casa care tot lor le va rămîne moştenire. Este bolnavă şi se roagă în fiecare zi la Dumnezeu să le dea sănătate copiilor, şi s-o strîngă pe ea de pe faţa pămîntului, că sunt mult prea grele chinurile către sfărşit… Din colţul ochiului are o dungă neagră, care se prelinge – ca un fel de bătătură, făcută de lacrimi. Pe acolo se scurge sufletul ei încetişor. I s-au făcut ochii cărare aşteptînd copiii de la Iteleia, Spaneia şi Ruseia.

Ştiu că nu e treaba ta să mergi să-i duci o bucată de pîine acestei femei. Ştiu că te gîndeşti „are copii! Să îngrijească ei de ea!” Dar aceasta poate fi şi mama ta. Aminteşte-ţi de nevoile altor oameni nu doar de Crăciun şi Paști, cînd simţi că Raiul poate deveni atît de aproape cu fiecare bomboană donată la un orfelinat. Trăieşte nu doar pentru tine.

Şalava care-ţi stă agăţată de mînă cu buzele de răţuşcă mîine te leapădă pentru cel mai bun prieten, care are maşina mai nouă şi i-a cumpărat şi ei bijuci ţvarovski. Casa ta poate să ia foc sau să cadă un ţunami peste ea. Peste noapte îţi poate cădea un copac peste maşină (că ăştia de la spaţii verzi tot nu-şi prea fac treaba). Dă-le Doamne sănătate copiilor tăi, dar ştii ce simte un părinte copilul căruia a fost diagnosticat cu cancer? Care moare încet şi sigur şi în fiecare zi i se stinge viaţa din ochi? Tu te-ai gîndit vreodată ce înseamnă să-ţi vezi copilul murind? Tu ÎN GENERE, TE-AI MAI GÎNDIT ŞI LA ALTCINEVA ÎN AFARĂ DE PROPRIUL TĂU FUND???!!!

Nimic nu este veşnic sub soare. Totul trece. Se transformă. În ce te transformi tu?