(post, imported from a forgotten blog...)
Viata noua nu a fost invitata de onoare in casa mea. A venit singura, fara s-o astept, si mari bucurii nu mi-a adus. Initial, ca dupa unele reflectii, mi-am schimbat opinia. Daca tot a venit, de ce sa nu o primesc frumos, cu bucate-n masa si ca o gospodina ce sint? Asa ca am incercat sa ma imprietenesc cu Viata Noua.
Mi-a luat ceva timp sa ma obisnuiesc cu ea. Sa ma obisnuiesc sa dorm singura, sa fac doar o cafea dimineata, sa nu tresar la fiecare claxonat de masina sub geam, sa merg singura acasa, sa ies singura din casa... A
s fi savurat placerea durerii din suflet vreo citiva ani probabil, daca nu aveam un anturaj specific, dar despre care am sa scriu intr-un post nou. Datorita lor, celor care ma inconjoara, am facut primul pas in viata noua. Apoi au urmat si altii... si parca m-am luat dusa de val.
Am inceput sa privesc altfel cerul, soarele, diminetile... Am inceput sa spun "buna dimineata" parcului din Valea Trandafirilor de fiecare data cind merg la lucru... ca ma bucura cu verdele sau frumos! Si-i zic "buna dimineata"! Am inceput sa fac lucruri noi, care nu cred ca le-as fi facut in viata trecuta. Am alte interese, alte cunostinte, noi prieteni... Azi am fost la fotbal pentru a doua oara in viata mea. Si stiti.. atata placere am primit! Tot nu am inteles prea multe din ce se petrecea pe camp, dar atatia oameni noi in jurul meu erau excitati de joaca! Am urlat (nu am strigat) impreuna cu fanii Zimbrilor, am scandat impreuna cu ei muuuulte multe cuvinte necenzurate :) am strigat Goooooooooooooooooooooooool pana am simtit ca pierd vocea! si eram fericita.
Pana la urma, am sa continuu sa merg in viata noua fara sa aplec capul, fara sa-mi fie rusine de cuvantul "divortata". Am sa fac noi cunostinte, am sa primesc placere de la noi lucruri. Si in fiecare zi, am sa fac tot posibilul sa am ceva nou, care sa strige in sufletul meu "Gooooool!" si sa-mi aduca clipe de fericire. Am sa-mi traiesc viata la maxim, pe cat este posibil. Sa nu-mi fie rushine de ce am facut, dar sa roshesc cind ma vor intreba nepotii cum a fost. :)
Deoarece fericirea ne-o facem noi.
0 comments:
Trimiteți un comentariu