Am auzit de multe ori aceasta notiune de cind sint la hospice. Vorbesc despre pacientii nostri de obicei asa. Ei isi traiesc viata cu graba. Cu multa multa multa intensitate. Ei stiu ca le-a ramas prea putin sa traiasca, si isi doresc sa traiasca cele mai intense emotii si sentimente.
De la ei invat foarte multe. Si tot de la ei invat sa traiesc. Invat sa savurez fiecare clipa care mi-a dat-o Dumnezeu, sa primesc placere de la fiecare zi. Sa simt viata cum trece nu pe alaturi, ci prin corpul, prin vinele mele, cum se misca odata cu sangele.
Rad atunci cind imi este vesel, stau trista cind imi este trist. Si daca e ceva nostalgic in viata mea, pling pana imi curg toate lacrimile. Deoarece VREAU sa traiesc sentimentele la maxim. Vreau sa le simt in toata frumusetea lor. Inclusiv si pe cele negative.
Cine stie cit ne mai este dat sa traim? Si daca maine se intimpla un accident? Si daca peste-o saptamana iti spun medicii ca ai o boala incurabila si nu te mai pot ajuta cu nimic? Si daca ...... Tu ce vei face? Ti-ai petrece zilele prin spitale sub picuratori, incercand sa-ti prelungesti agonia? Eu mi-as da o sansa sa TRAIESC. Sa SIMT viata.
Si atunci... de ce sa astept o sentinta a cuiva? A Domnului sau a medicilor? Daca astazi eu sint stapana-n viata mea, eu ASTAZI traiesc. Astazi pling, rid, iubesc, urasc, indragesc!
0 comments:
Trimiteți un comentariu